Real Madrid scrie istorie: Echipa a câştigat, pentru a patra oară în istorie, Campionatul Mondial al Cluburilor (VIDEO)

Real Madrid scrie istorie: Echipa a câştigat, pentru a patra oară în istorie, Campionatul Mondial al Cluburilor (VIDEO)
Foto: FIFA

Real Madrid a câştigat, pentru a patra oară în istorie, Campioantul Mondial al Cluburilor, după ce s-a impus cu scorul de 4-1 în finala cu Al-Ain. Astfel, madrilenii devin echipa cu cele mai multe trofee de acest gen din istorie, depăşind rivala Barcelona, care a câştigat competiţia de trei ori.

Modric a marcat unicul gol al primei reprize cu un şut din afara careului. Marcos Llorente a mărit avantajul campioanei Europei în minutul 60 cu o „torpilă” care l-a lăsat fără replică pe portarul Eisa, iar Ramos a dus scorul la 3-0 după ce a reluat cu capul o centrare venită din piciorul lui Modric. Tsukasa Shiotani a marcat golul de onoare al celor de la Al-Ain, iar Nader şi-a băgat mingea în propria poarta în minutul 90+1 şi a stabilit scorul final, 4-1 în favoarea campioanei Europei, scrie prosport.ro.



Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.