După ce Igor Dodon a declarat că ar fi „foarte straniu” dacă Ilan Șor ar obține certificatul de integritate, actualul primar din Orhei a venit cu o replică pe Facebook, rugându-l pe șeful statului să „se gândească bine” înainte de a se lăuda cu onestitatea.
„Sunteți gata, domnule Dodon, să spuneți că nu există oameni în lume care să vă fi mituit? Gândiți-vă bine înainte să afirmați asta. Vă recomand sincer să nu efectuați presiuni asupra activității comisiei de integritate. Vă mai recomand să mergeți la oftalmolog. Atunci când un om încearcă să vadă paiul din ochiul altuia, fără să observe bârna din ochiul propriu, e clar că are o vedere slabă”, a scris Șor.
De menționat că joi, 20 decembrie, Igor Dodon a declarat că „va fi foarte straniu dacă Șor va obține certificatul de integritate”. Potrivit lui Dodon, refuzul sau obținerea certificatului de integritate de către primarul de Orhei va arăta cum funcționează justiția și instituțiile din Republica Moldova.
Tot pe 20 decembrie, Ilan Șor a venit la sediul Autorității Naționale de Integritate, însoțit de bodyguarzi, cel mai probabil, pentru a solicita certificatul de integritate, act necesar pentru depunerea dosarului de participare la viitoarele alegeri parlamentare.
Vezi și aceste știri

R. Moldova va accede la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale

Sancțiunile occidentale contra Moscovei au un efect limitat. Rusia, așteptată să înregistreze o creștere economică în 2023, arată o analiză NY Times
