Oamenii de afaceri din Transnistria, pesimiști în privința evoluției economice din regiune

Oamenii de afaceri din Transnistria, pesimiști în privința evoluției economice din regiune
Foto: business24.ro

Tot mai mulți oamni de afaceri din Transnistria cred că în 2015 situația economică din regiune se va înrăutăți. Cel puțin așa arată sondajele în rândurile managerilor principalelor intreprinderi industriale din regiune, publicate în al doilea număr al Revistei Economice, lansată recent de către Expert-Grup.

Conform acestei publicații pesimismul oamenilor de afaceri transnistreni vine ca urmare a crizei economice și de securitate din Ukraina, dar și ca urmare a înrăutățirii condițiilor economice interne. O altă cauză, conform experților, ar fi recesiunea anticipată în Federația Rusă pentru anul 2015, în urma căreia se vor micșora investițiile din partea băncilor și altor companii de investiții ruse din regiune. Specialiștii mai invocă ca motiv și faptul probabilității înalte a unor condiții climaterice mai puțin favorabile comparativ cu anii 2013 și 2014, când au fost înregistrate în regiune creșteri importante a producției agricole.


Prognozele pentru regiunea transnistreană în 2015, publicate în revista menționată, nu sunt benefice. Anul viitor urmează a fi mult mai dificil comparativ cu 2014, fiind anticipată o recesiune economică de circa 3%-5%. Previziunile privind politica bugetară mai severă, împreună cu posibilele majorări ale tarifelor la serviciile comunale și rețineri salariale din sectorul bugetar vor putea afecta negativ și cererea internă. La fel se prognozează și o reducere a consumului și exportului, iar în consecința se vor diminua și investițiile. Necesitatea autorităților din regiune de a se orienta de la piața occidentală la cea estică, paralel cu deprecierea rublei rusești va afecta și bunăstarea familiilor migranților.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Acțiunile autorităților statului în problema concesionării Aeroportului Internațional, examinate de CSS

Acțiunile autorităților statului în problema concesionării Aeroportului Internațional, examinate de CSS

Ultima oră! Instanța de judecată  a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți

Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți

Susținătorii lui Tauber protestează la Judecătoria Bălți (VIDEO)

Susținătorii lui Tauber protestează la Judecătoria Bălți (VIDEO)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Exercițiu teoretic: Ce se întâmplă cu alegerile de la Bălți, dacă Tauber este exclusă din cursă. Răspunsul lui Postică
  • 2
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
  • 3
    Cum va decurge turul II la Bălți în cazul în care Tauber va fi exclusă. Opinia Asociației Promo-LEX
  • 4
    Diaconul Ghenadie Valuța, exclus din rândurile clerului Mitropoliei Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.