Un băiat în vârstă de opt ani originar din Gutemala a murit în timp ce se afla în custodia Guvernului, au anunţat marţi autorităţile americane în domeniul imigraţiei, al doilea copil imigrant mort în detenţie în această lună, relatează News.ro.
Băiatul a murit imediat după miezul nopţii de luni spre marţi, a precizat Serviciul american al Vămilor şi Protecţiei Frontierelor (Customs and Border Protection, CBP).
Potrivit CBP, băiatul prezenta „semne de boală” luni şi a fost condus împreună cu tatăl său la un spital la Alamogordo, în statul New Mexico.
La spital, copilul a fost diagnisticat cu o răceală şi febră, potrivit CBP, care precizează că a primit medicamente şi a fost externat luni după-amiaza.
Băiatul s-a întors la spital luni seara, simţindu-se rău şi vomitând. Ulterior, copilul a murit.
Un purtător de cuvânt al CBP a refuzat marţi să ofere detalii, anunţând că acestea vor fi comunicate ulterior.
O fată guatemaleză în vârstă deşapte ani a murit luna aceasta după ce a fost reţinută de agenţi de frontieră.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre activitatea Comisiei Pre-Vetting: Vom veni cu măsurile concrete care vor accelera procesul de evaluare

Deputații se întrunesc mâine în prima ședință plenară din sesiunea ordinară de primăvară 2023. Prelungirea stării de urgență, pe ordinea de zi
