Reprezentanții Partidului Democrat din Moldova (PDM) au mers primii la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a depune dosarul de înregistrarea a formațiunii la alegerile parlamentare din februarie, scrie TV8.
La sediul Comisiei au venit democrații Sergiu Sîrbu și Vladimir Cebotari, care este persoana împuternicită a partidului, și unul dintr juriștii formațiunii.
Aceștia au refuzat să facă declarații, spunând că vor comenta ulterior la Palatul Republicii, unde vor merge toți candidații PDM pentru a solicita înregistrarea în cursa electorală.
Amintim că astăzi începe desemnarea și înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare din februarie 2019. Dosarele pot fi depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC) până pe 24 ianuarie când, oficial, începe campania electorală.
Vezi și aceste știri

„Nu venim doar să mâncăm și să consumăm energie, trebuie și să mai lăsăm ceva după noi”. Interviu despre toate nuanțele carității cu fondatoarea „Fabricii de Fericire”, Steluța Andrei (VIDEO)

Condamnat la 12 ani pentru „terorism”. Un rus, va face închisoare pentru că ar fi dat foc unui birou de înrolare în armată

CSP s-a întrunit în ședință după mai multe tentative eșuate. UPDATE: Demersul de anulare a concursului la șefia PCCOCS, respins de majoritatea membrilor (LIVE)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
