Luka Modric și Simona Halep, printre cei mai buni sportivi din Balcani în anul 2018

Luka Modric și Simona Halep, printre cei mai buni sportivi din Balcani în anul 2018

Luka Modric a fost numit cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2018. Simona Halep s-a plasat pe locul trei, informează agenția Reuters

Capitanul selecționatei din Croația a devenit cel de-al doilea jucător de fotbal care a câștigat această distincție, acordată în urma unui sondaj realizat de principalele agenții de știri din țarile balcanice. Primul fotbalist care a primit acest titlu a fost bulgarul Hristo Stoichkov, în anul 1994.

Modric câștigase Balonul de Aur, dar și trofeele Champions League și FIFA Club World Cup cu Real Madrid. De asemenea, croatul a jucat un rol important la Campionatul Mondial de fotbal 2018, în care țara sa a ajuns în finală.

Fotbalistul de 33 de ani a obținut 75 de puncte în sondajul realizat de Agenția de Știri din Bulgaria BTA. Astfel, Modric l-a depășit pe sârbul Novak Djokovic, deținătorul distincției cinci ani la rând (perioada 2011 - 2015).

Românca Simona Halep s-a plasat pe locul trei. În 2018, Halep a devenit numărul unu mondial la tenis feminin, pentru al doilea sezon consecutiv.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.