Plahotniuc plătește, dar banii îi ține Botnari. Liderul PDM, urat la Târgul de Crăciun (VIDEO)

Plahotniuc plătește, dar banii îi ține Botnari. Liderul PDM, urat la Târgul de Crăciun (VIDEO)

Liderul PD, Vlad Plahotniuc, însoțit de Pavel Filip, Andrian Candu și Constantin Botnari au mers la Târgul de Crăciun organizat de Guvern. Politicienii au fost urați de un bărbat din Cantemir iar Plahotniuc, la un moment dat, a decis să-i ofere și bani bărbatului. Din imaginile PublikaTV se observă că pentru bani Plahotniuc se întoarce la omul său de încredere, Constantin Botnari, care îi și oferă o bancnotă pe care Plahotniuc i-o dă bărbatului.

Bărbatul care l-a urat de Plahotniuc i-a spus liderului PD că este cioban și l-a chemat la acasă la el, la Lărguța. „Am brânză, smântână, jumere”, și-a lăudat omul gospodăria.

Democratul Constantin Botnari îl însoţeşte pe Vlad Plahotniuc la orice ieşire publică. Deşi oficial are venituri modeste, cât a fost deputat acesta a reuşit să-şi construiască la poalele pădurii de lângă Durleşti, suburbie a Capitalei, o locuinţă luxoasă, designul căreia aminteşte de Casa Albă de la Washington.

Botnari este cunoscut drept mâna dreaptă a lui Vlad Plahotniuc, iar mai mulţi politicieni l-au supranumit „purtătorul de borsetă” al lui Plahotniuc.

https://www.publika.md/embed/5108419

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.