Anul Nou vine cu noi tarife la peste 200 de servicii medico-sanitare din țară

Anul Nou vine cu noi tarife la peste 200 de servicii medico-sanitare din țară

 Peste 200 de servicii medico-sanitare din țară vor avea tarife mai mici începând cu  1 ianuarie 2019.  Hotărârea privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea de Guvern cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, scrie Moldpres. Pe lângă diminuarea tarifelor pentru 221 de servicii medicale, documentul prevede şi includerea unor tarife pentru 135 de servicii noi. 

Totodată, după revizuirea catalogului tarifelor unice pentru servicii medicale, 208 servicii medicale care anterior erau cu plată vor fi excluse, iar alte 276 de servicii vor fi redenumite.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, diminuarea tarifelor a fost posibilă datorită implementării procedurii de achiziţionare centralizată a medicamentelor şi consumabilelor prin intermediul Centrului de achiziţii publice centralizate.

Publicitate
Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal