Începând de astăzi, 2 ianuarie, alegătorii din țară și de peste hotare vor putea solicita informații ce vizează alegerile parlamentare, dar și referendumul republican consultativ din 24 februarie la numărul de telefon (+373) 22 880101. Centrul, lansat astăzi, va funcționa până la 26 februarie curent.
Alegătorii vor putea solicita informații cu privire la particularitățile de înregistrare și desemnare a candidaților la funcția de deputat, despre arondarea la secții de votare și circumscripții electorale uninominale, procedura de vot, și altele.
De menționat este faptul că nu pot fi depuse contestații prin intermediul Centrului de Apel.
În perioada de activitate, operatorii Centrului de Apel vor acorda persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităţilor publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare asistenţa necesară pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare a Registrului de stat al alegătorilor.
În cadrul Centrului de Apel vor activa 30 de operatori. Linia de informare a Centrului de Apel va funcţiona de luni până vineri, între orele 8.00 – 17.00, iar perioada 23-25 februarie 2019 programul de lucru va fi extins până la 24 de ore pe zi.
Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova sau din afara țării.
Vezi și aceste știri

Peste 60% din produsele exportate de R. Moldova ajung pe piața Uniunii Europene. În ce țări exportăm cel mai mult

Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă

În prima jumătate a anului 2022, R. Moldova a exportat mărfuri în sumă de 2,29 miliarde de dolari. 75% au fost produse autohtone
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
