Chișinăul de sus

Două imagini ale aceluiași oraș, la 35 ani distanță. Fotografia din stânga arată Chișinăul în 1984 și, din câte putem vedea, sectorul Ciocana este de două ori mai mic decât în prezent (dreapta). Zona verde din Valea Morilor este mai mare, iar Durlești are mult mai puține case decât în 2019.

Valea Morilor

Așa arată lacul din parcul Valea Morilor în hărțile din 1984, 2011 și 2019. Potrivit presei de acum mai bine de un deceniu, lacul a fost secat încă în toamna anului 2006, la indicația ex-președintelui Vladimir Voronin, după ce a murit tot peștele din iaz. Primăria Chişinău a revenit la proiect în anul 2008, când au fost reluate lucrările, iar în 2011 acesta a fost din nou umplut cu apă. 

Cimitirul Sf. Lazăr

Cimitirul a fost deschis în anul 1966 și în prezent are peste 300.000 de morminte. În partea stânga e imaginea cimitirului din 1984, la nici 20 de ani de la fondare. În prezent, pe dreapta, cimitirul e de trei ori mai mare.


Aeroportul Internațional Chișinău

Aeroportul din Capitală a fost deschis în 1960, iar în 1995 el a primit statut de Aeroport Internațional. În anii 1970, a fost construită clădirea aerogării, fapt care a sporit capacitatea de procesare a aeroportului. În fotografia din stânga apare aeroportul din 1984. În 1987, capacitatea de procesare a ajuns pînă la 1 mln de pasageri pe an, capitala Moldovei având conexiuni aeriene cu peste 80 de oraşe din Uniunea Sovietică şi 20 de oraşe şi localităţi ale republicii.


Parcul de lângă Muzeul Satului

Parcul de la marginea sectorului Botanica, cunoscut în popor și drept Восьмерка, nu exista în 1984, dacă e să credem satelitul Google. Lacul artificial a apărut pe hartă în 1986, iar pe parcursul timpului zona a devenit mai verde.

Suburbiile 

Se pare că cele mai spectaculoase schimbări le-au suferit suburbiile Capitalei. Spre exemplu, satul Bubuieci sau or. Codru nu se văd pe hartă aproape deloc în 1984. Comuna Stăuceni este de două ori mai mică decât în prezent, iar în locul localității Dumbrava, în 1984, satelitul arată un simplu câmp.

Bubuieci:

Codru: 

Stăuceni:

Dumbrava:


Accesați acest link pentru a vedea evoluția oricărui punct de pe planetă din 1984 până în prezent.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!