Artă, emoție și șansa unică de a primi urări de „La mulți ani” chiar de la Chirița. Teatrul Național Eugene Ionesco, în așteptarea spectatorilor

Artă, emoție și șansa unică de a primi urări de „La mulți ani” chiar de la Chirița. Teatrul Național Eugene Ionesco, în așteptarea spectatorilor

Sâmbată, 5 ianuarie, și duminică, 6 ianuarie, de la 18:30 în scena Teatrului Național „Eugene Ionesco” se va juca spectacolul „Chirița în provincie” în regia lui Petru Vutcărău. Coana Chirița Bârzoi va prezenta moda nouă de la Ieși, iar după spectacol își va invita oaspeții la bal, unde îi va delecta cu plăcinte și vin domnesc.

Pe 26 decembrie 1993, pe scena Teatrului Eugene Ionesco, avea loc premiera comediei „Chirița în provincie”, în regia lui Petru Vutcărău, cu Igor Chistol în rolul Chiriței. S-a jucat cu mare succes timp de peste 10 ani, iar în 2007, după o pauza de câțiva ani, spectacolul s-a reluat, de data aceasta cu Veaceslav Sambriș în rolul central. Din 2013 rolul Chiriței este interpretat de Valeriu Pahomi.

Mereu actual, cu umor debordant și cu o abundență de situații și aluzii la realitățile social-politice ale vremii, cel mai longeviv spectacol din Republica Moldova se joacă și astăzi cu sălile pline, chiar și după 25 de ani.

DISTRIBUŢIA:

Cucoana Chiriţa – Valeriu PAHOMI

Grigori Bârzoi, soţul ei – Radu CANȚÎR

Guliţa, copilul lor – Denis DIMITRIU

Luluţa, orfană – Maria ANTON

Safta, sora lui Bârzoi – Alina ȚURCANU

Dl Şarl, profesor de francez – Gheorghe PIETRARU/ Andrei  SOCHIRCĂ

Leonaş, tânăr ieşean – Anatol GUZIC

Ion, fecior boieresc - Dumitru MAMEI/ Stanislav COTROBAI

Ţărani şi musafiri: Natalia PRODAN, Doina ARVAT ,Daniela CIOCLU, Cristina TRÂNBACI , Artiom PERCIUN , Tudor ȚURCAN, Laurenţiu VUTCĂRĂU/ Iulian BUBUIOC, Iulian CUJBA.

Probabil, cel mai popular și binevândut spectacol din Republica Moldova. Considerat cel mai longeviv, acesta de fiecare dată umple sala de la „Eugene Ionesco”. Regizorul Petru Vutcărău a știut încă acum 25 de ani, când a fost jucat în premieră la TEI, să abordeze realitățile social-politice ale vremii, pentru a-l face mereu actual. „Chirița în provincie” are mare succes și peste cinci cincenarii. Cu umor debordant și cu o abundență de situații și aluzii, coana Chiriță amuză publicul și aduce zâmbetul pe buzele spectatorilor chiar și atunci când plânge.


La sfârşit, veţi fi invitaţi la Balul Chiriţei, unde veţi fi delectaţi cu vin domnesc şi plăcinte gustoase.

Durata spectacolului : 3 ore şi 15 minute, cu pauză

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md. 

Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!

Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Autoritățile instalate de armata rusă în regiunea Zaporojie propun încetarea focului în jurul centralei nucleare din Energodar

Autoritățile instalate de armata rusă în regiunea Zaporojie propun încetarea focului în jurul centralei nucleare din Energodar

Municipalitatea va oferi sprijin de 700 de lei pentru 8.000 de copiii, în prag de nou an școlar. Iată condițiile de distribuire a ajutorului

Municipalitatea va oferi sprijin de 700 de lei pentru 8.000 de copiii, în prag de nou an școlar. Iată condițiile de distribuire a ajutorului

Legea marțială și mobilizarea generală au fost prelungite pentru încă 90 de zile în Ucraina. Decizia, aprobată de Rada Supremă

Legea marțială și mobilizarea generală au fost prelungite pentru încă 90 de zile în Ucraina. Decizia, aprobată de Rada Supremă

Advertoriale
Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Xiaomi Pay vine în Moldova: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness

Xiaomi Pay vine în Moldova: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 3
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.