„Nu am cunoscut popoarele lumii, dar sunt ferm convins că neamul nostru este cel mai mare specialist să se plângă pe soartă, pe probleme și nu se axează pe soluționarea, schimbarea sau înlăturarea problemelor.  Ați auzit la altcineva să se plângă că nu poate să se însoare/mărite că-i legată cununia sau că nu poate să se lepede de beție și are probleme în familie că-i sunt făcute vrăji, blăsteme etc. Și atunci se începe umblătură la infinit pe la mănăstiri, stareți, descântători, vrăjitoare și ghicitori. În loc să băgăm minte în cap, cineva ne bagă prostii de gen că nu ai fericire în viață, deoarece neamul/vecinul tău îți face rău. Și se pornește ură între frați și surori, vecini și colegi de serviciu. Iar „victimele” caută tot fel de amulete, talismane, icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți”, ață roșie pentru a fi protejați de deochi, vrăji și invidie. Dacă aduni toate ațișoarele roșii din Moldova, poți să faci sfoară până la Lună! Apoi „victimele” mai cumpără și tot fel de obiecte care să le aducă noroc și mulți bani în casă: broscuțe, icoana Sf. Ioan cel Nou de la Suceava etc. Trist. Vrem toate fără să depunem efort, stăruință, vocație, dragoste!”, își începe postarea Maxim Melinti.

Cum pun mâna pe carte – cum mă trage la somn

„Câți din noi am citit măcar una din cele patru evanghelii? Nu avem timp – aud mereu. Când să ai timp, dacă vii acasă și pornești televizorul ca să vezi ultimele știri, să privești un serial-două, show-uri etc., apoi mai deschizi calculatorul ca să vezi cine și ce a mai postat pe Facebook și Odnoklassniki și să pui câte un like și să scrii comentarii. Când să mai citești evanghelia după asta? De alte cărți nici vorbă! Cum pun mâna pe carte – cum mă trage la somn. Dar când e vorba de un film, de o bârfă sau de o petrecere – nici nu ne este somn, nici gura nu ne doare, nici mâncare nu cerem! Câți dintre noi ascultăm cărți audio pe drum sau citim cărți în transport? Dacă privim în portmoneul nostru, vom găsi acolo zeci de carduri de reducere pentru diferite super-marketuri, restaurante, farmacii, saloane de frumusețe… Dar câte carduri de la librării? Cine are permis la vreo bibliotecă publică? Câte rafturi cu cărți ocupă polițele din casa voastră? Așa că găsim timp și bani pentru orice, iar două ore pentru slujba duminicală, 20 de minute pentru lectură, 5 minute pentru vorbe și fapte bune – nu prea. Intrând în orice casă modernă, găsim TV cu un ecran mare, un calculator sau tabletă, un dulap plin cu suvenire aduse din vacanța de vară, o icoană de la cununie, poate o carte-două, atât. Și de ce se ne mai plângem pe ceva sau pe cineva? Cine e de vină: diavolul, vecinul? Nu! De vină suntem noi. Doar că mai mare vină purtăm, deoarece ne văd copiii și ne copiază pe noi și azi ei transformă Lumea noastră într-un deșeu, unde aruncă pe vecie literatura mondială, muzica și arta, spiritualitatea și sportul. Democrit spunea că pentru un om înțelept se deschid porțile în întreaga lume. Filosoful antic s-a referit nu la „înțelept” cu diplomă de doctor în știință, ci la înțelept, care absoarbe toată bogăția lumii acesteia, pentru a da folosul societății, a aduce profit intelectual, fizic și cel spiritual”, afirmă preotul.

„Un alt exemplu. Cel mai mare magazin sportiv de altă dată din centrul Chișinăului s-a micșorat, deoarece împarte sălile sale cu magazine de telefoane, schimbul valutar, farmacie și încă numai știu ce… Nu mai avem nevoie de sport! În schimb a crescut numărul de farmacii, cabinete medicale și spitale private. Nu vă pare ceva grav în ceea ce facem noi? Renunțăm la sport, la modul sănătos de viață și apoi căutăm sănătate și frumusețe cu bani grei? Doamne, când vom lepăda lenea, egoismul, lipsa de responsabilitate și vom începe să muncim, să iubim, să ajutăm, să credem și să trăim fericiți?”, a continuat acesta.

Botezați - Da, trăitori după evanghelie - Ba!

„Oameni buni, nu există o vrăjeală mai mare, decât acei „gândăcei” pe care-i avem în capul nostru și fobiile pe care le cultivăm în inima noastră. Totul se pornește din minte și inimă. Nimeni și nimic altceva nu ne împiedică decât natura noastră leneșă și plină de scuze, argumente false, sute de explicații și lipsa de responsabilitate, pe care noi le tolerăm și le amplificăm zilnic. Haideți odată pentru totdeauna să lăsăm basmele că suntem cel mai muncitor și cel mai harnic popor din lume. Priviți ceea ce avem la noi Acasă și vă veți da seamă că suntem departe de chinezul sau japonezul, care avansează economic, industrial și educațional pe plan mondial. Nu suntem deloc nici „țară ortodoxă”, deoarece numărul de infracțiuni, crime, acte de violență, corupție arată inversul. Deci să nu ne fălim cu date statistice care ne leagă pe gât că suntem 97% ortodocși. Botezați - Da, trăitori după evanghelie - Ba! Și iarăși, repet că menirea preoților este anume să învețe oamenii să trăiască după evanghelie, iar nu după placul bunicilor, tradițiilor și obiceiurilor băbești. Dacă preoții vor face misiunea lor principală de a învăța să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe sine însuși, atunci și lumea se va schimba treptat. Orice schimbare necesită timp, răbdare, perseverență, speranță. Preoții sunt obligați să învețe că, creștinul trebuie să fie 24/24 reprezentantul/ambasadorul lui Hristos pe pământ și orice mișcare, vorbă, privire, acțiune să fie făcută ca și cum din numele lui Iisus, parcă ar face El cu mâna Sa proprie. Și bineînțeles că, îmbrăcându-ne în haina lui Hristos, nu putem să tolerăm dezmățul și orice nepăsare, indiferența și prostia cu care noi ne îmbrăcăm zilnic, dezbrăcându-ne/lepădându-ne de Hristos. Suntem copiii rătăciți, dar nu pierduți definitiv. Hristos ne așteaptă! E timpul să ne întoarcem cu față către Dumnezeu și să începem a trăi în armonie cu cei din jur, cu natura, animalele și tot ceea ce ne ajută să fim fericiți și împliniți ca cetățeni și creștini”, este îndemnul lui Maxim Melinti.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!