Candidata blocului ACUM într-o circumscripție de la Bălți, Arina Spătaru, și-a surprins adversara cu un cadou. Aceasta i-a dăruit contracandidatei sale din partea Partidului Nostru, Elena Grițco, niște calmante. Elena Grițco i-a mulțumit pentru darul oferit, numindu-l „original”.
„Cred că darul este binevenit. Urmează o luptă grea, crâncenă. Aveți grijă de sănătate”, i-a spus Arina Spătaru contracandidatei sale, oferindu-i sticluța cu pastile, înfășurată cu tricolor.
Elena Grițco a acceptat cadoul, iar concurentele s-au și sărutat. „Niște valeriană. Tuturor nu ne-ar strica. Original cadou. Mulțumesc frumos”, a spus candidata Partidului Nostru.
Cele două s-au întâlnit în cadrul consiliului electoral de circumscripție Bălți.
În aceeași circumscripție, nr. 10, ar urma să candideze și Serghei Iordan (PDM), Alexandr Nesterovschi (PSRM), Pavel Verejanu (Partidul Șor) și Serghei Rubțov (PCRM).
Vezi și aceste știri

Jurnalista de la Rossia 24, care a realizat un interviu cu Igor Dodon, nu a solicitat acreditare pentru activitate pe teritoriul R. Moldova. Reacția SIS

Moldova continuă să găzduiască peste 76.000 de cetățeni ucraineni. Iată câți străini au solicitat azil de la începutul războiului în Ucraina
