De ce Ministerul Finanţelor a recomandat sistarea acordării tichetelor de masă în sistemul bugetar

De ce Ministerul Finanţelor a recomandat sistarea acordării tichetelor de masă în sistemul bugetar

Ministerul Finanțelor a recomandat ca de la 1 ianuarie 2019 să fie suspendată acordarea de premii din economii şi a tichetelor de masă pentru sectorul bugetar. Motivul este legislația imperfectă, adoptată în grabă de majoritatea parlamentară.

În cadrul unei ședințe comune de la finele anului trecut a reprezentanților Ministerului Finanțelor și a conducătorilor direcțiilor finanțe din unitățile administrativ-teritoriale ale țării, precum și a conducătorilor Trezoreriilor regionale, s-au discutat mai multe aspecte legate de bugetul de stat şi aplicarea unor noi prevederi legale. Cele mai multe semne de întrebare s-au iscat la prevederile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, votată în grabă pe 23 noiembrie 2018, de majoritatea parlamentară, scrie Mold-Street.

Fără premii sau tichete de masă

Astfel, Lucia Dioneac, şefa Secției planificare bugetară din cadrul Direcției generală finanțe Bălți, a întrebat conducerea Ministerului Finanţelor referitor la utilizarea tichetele de masă în condițiile noii legi de salarizare.

Raisa Ghilan, șefa Direcției politici salariale și monitorizarea angajaților în sectorul bugetar din cadrul Ministerului Finanţelor a explicat că, potrivit „Hotărârii Guvernului nr.227 din 12.03.2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de operare cu tichetele de masă” este o așa reglementare care prevede că în instituțiile bugetare pot oferi tichete de masă în limita fondului de salarizare”.

În replică, Lucia Doineac a menţionat că pct. 72 din acest Regulament prevede că „acordarea tichetelor de masă pentru sectorul bugetar se efectuează la decizia angajatorului din contul alocaţiilor prevăzute pentru cheltuieli de personal în anul bugetar în curs”.

Potrivit reprezentantei de la Ministerul Finanţelor despre această problemă, dar şi altele apărute în urma adoptării Legii privind sistemul unitar de salarizare se ştie şi, pentru a o remedia şi atenua efectele negative, ar fi nevoie de o modificare.

Nu a fost calculat impactul asupra bugetului de stat

„Pentru aceste măsuri nu planificăm nimic. Mai mult ca atât, chiar se recomandă de a nu acorda tichete de masă începând cu 1 ianuarie 2019, cel puțin în prima jumătate de an. Costurile implementării legii este evaluată la nivel macro, dar costul integral și precis pentru implementare a legii ministerul nu-l cunoaște, banii pentru majorările salariale sunt planificați, dar până când nu se va plăti 2-3 salarii pe țară în condiții noi, pentru a calcula impactul asupra bugetului de stat, ar fi bine să ne abținem de la așa gen de remunerare. Tot în acest scop s-a făcut limitarea și la premiile unice din economii, să ajungem până la primăvară să vedem ce mijloace bănești suplimentare este necesar de alocat, după aceea revenim și la tichetele de masă. Dacă le planificăm, va majora fondul de salarizare și mai mult”, a precizat Raisa Ghilan.

De notat că şefii direcțiilor finanțe din cadrul autorităţilor publice locale au semnalat şi alte deficienţe şi erori strecurate în Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar: de la erori privind coeficienţii de salarizare pentru educatori, contabili şi conducători de direcţii, inclusiv pentru şefii Direcţiilor finanţe din raioane, dar și erori la includerea sau excluderea vechimii în muncă în calculul salariilor.

„Noi acum nu dezbatem legea sau prevederile acesteia cât sunt de bune sau pertinente, noi acumulăm informație pentru ulterioara modificare, acum ne concentrăm pe implementarea prevederilor legii. Nimeni din șefii Direcțiilor finanțe nu va avea salariul mai mic decât îl ridică astăzi”, a declarat Ministrul Finanţelor, Ion Chicu.

Anterior acesta a susţinut că ministerul are „un plan de acțiuni detaliat cu ce urmează să facem în fiecare zi și oră”. Totodată a fost lansat și Centrul de Apel cu privire la implementarea legii, unde se pot adresa oamenii care au întrebări asupra noii legi. Chicu a mai promis că bugetarii vor primi salariu majorat deja în ianuarie 2019, mai scrie Mold-Street.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a vizitat regiunile separatiste din estul Ucrainei

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a vizitat regiunile separatiste din estul Ucrainei

Letonia şi Estonia s-au retras din grupul de cooperare cu China al ţărilor din Europa Centrală şi de Est

Letonia şi Estonia s-au retras din grupul de cooperare cu China al ţărilor din Europa Centrală şi de Est

La ce vârstă se căsătoresc tinerii din R. Moldova? Datele Biroului Național de Statistică

La ce vârstă se căsătoresc tinerii din R. Moldova? Datele Biroului Național de Statistică

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Crima din pădurea de la Strășeni: Unul dintre cei suspectați de omor este fiul fostului polițist Ion Stratulat
  • 2
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 3
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
  • 4
    Prețul motorinei scade sub 26 de lei. Află prețul plafon stabilit de ANRE la carburanți, pentru data de 12 august
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.