Ţara europeană unde toţi locuitorii sunt „milionari”

Ţara europeană unde toţi locuitorii sunt „milionari”
Foto: gandul.info

Puţină lume ştie că Norvegia e ţara europeană unde toţi cetăţenii sunt milionari. Ţara scandinavă este cel de-al doilea mare exportator de gaze naturale din lume şi al şaptelea exportator de petrol, scrie gandul.info.

În 1969 norvegienii au descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coasta norvegiană. De atunci a început bunăstarea pentru norvegieni. Conducătorii Norvegiei au înfiinţat în 1990 un fond în care toţi cei peste 5 milioane de cetăţeni sunt acţionari.

În prezent, valoarea fondului depăşeşte peste 600 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că fiecărui norvegian îi revine peste un milion de coroane. Cu toate acestea, oamenii nu se pot atinge de bani, care sunt gestionaţi de Banca Centrală. Ei sunt destinaţi bunăstării generaţiilor viitoare. 

Norvegia nu face parte din Uniunea Europeană, norvegienii votând de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994.

Însă, cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul  privind Spaţiul Economic European (Acordul SEE), care a intrat în vigoare în 1994. Acordul permite Norvegiei şi celorlalte ţări SEE să participle la piaţa internă UE. Aceasta presupune faptul că în zonele incluse în Acordul SEE, cetăţenii şi firmele norvegiene beneficiază de acelaşi tratament ca şi cele din statele membre UE, pe întreg teritoriul inclus în Acord. În calitate de parte a Acordului SEE, Norvegia se implică în elaborarea legislaţiei comunitare în domeniile vizate de piaţa internă şi se supune, totodată, acesteia. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 3
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.