Vlad Plahotniuc a închis fără a răspunde dacă sunt adevărate acuzațiile că el s-ar afla în spatele candidatului-clonă Andrei Năstas.

Jurnalist:  Domnule Plahotniuc, bună ziua.

V. Plahotniuc: Da.

Jurnalist: Vasile Luchianu, Jurnal TV.

V. Plahotniuc: Incredibil. Și ce îl interesează pe Vasile de la Jurnal TV?

Jurnalist: Eu vă sun să ne oferiți o reacție.

V. Plahotniuc: Televiziunea bandiților...

Jurnalist: Alo! Mă auziți?

V. Plahotniuc: Sigur că da. Eu am și dat întrebarea. Ce îl interesează pe Vasile de la televiziunea bandiților?

Jurnalist: Despre care bandiți vorbiți?

V. Plahotniuc: Despre Țopii care vă finanțează.

Jurnalist: Eu chiar nu văd nicio legătură și eu sun să vă întreb...

V. Plahotniuc: Vă folosiți de salariile date de niște interlopi. Aveți confort în asta?

Jurnalist: Eu cred că dvs folosiți un atac la adresa presei. Eu nu am nimic cu interlopii.

V. Plahotniuc: Doar primiți salarii de la ei.

Jurnalist: Eu nu primesc salariu de la interlopi.

V. Plahotniuc: Dar de la cine?

Jurnalist: De la conducerea postului de televiziune.

V. Plahotniuc: Păi și conducerea de unde ia bani? V-ați interesat?

Jurnalist: M-am interesat.

V. Plahotniuc: Și ce a spus conducerea?

Jurnalist: Dle Plahotniuc, eu vă sun de fapt ca să vorbim despre cu totul alt subiect și nu înțeleg metoda dvs de a răspunde cu atacuri la întrebări.

V. Plahotniuc: Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns la întrebarea mea. Mersi.