Promo-LEX a monitorizat campania timp de o lună - 10 decembrie - 8 ianuafrie. În perioada monitorizată, asociația a raportat cel puțin 10 cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative. În cazul a 7 din acestea este vizat PDM, 2 – Partidul Șor și 1 – PN. De asemenea, Promo-LEX constată implicarea Președintelui R. Moldova în promovarea candidaților desemnați de către PSRM pentru alegerile parlamentare.

„În cazul a două partide putem vorbi de situații  ce ar putea fi calificate drept implicare a persoanelor care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova în activități cu tentă electorală: PDM (3) și PPȘ (Partidul Șor) – (2)”, se arată în raport.

În plus la asta, în perioada monitorizată a fost constatat un număr de circa 280 de evenimente, dintre care circa 100 (35%) pot fi calificate drept oferire de cadouri în perioada electorală. În activitățile respective au fost implicate PSRM (42 cazuri), PPȘ (41) și PDM (17).

Promo-LEX atenționează că au fost semnalate cazuri de implicare în activități cu tentă electorală a fundațiilor de caritate asociate cu anumite formațiuni politice – Fundația de binefacere „Din Suflet” (PSRM) și Fundația de binefacere „Miron Șor” (PPȘ).