CEC a respins contestația medicului Mihai Stratulat, candidatul democraților pe o circumscripție din Capitală

CEC a respins contestația medicului Mihai Stratulat, candidatul democraților pe o circumscripție din Capitală

Comisia Electorală Centrală i-a respins contestația candidatului Partidului Democrat, medicul Mihai Stratulat ca urmare a refuzului de înregistrare în campania electorală. Astfel, a fost menținută decizia Consiliului Electoral de Circumscripție Electorală Uninominală (CECEU) nr. 26, care a constatat că semnăturile prezentate de Stratulat nu au fost suficiente pentru ca acesta să lupte pentru fotoliul de deputat. Nu toți membrii CEC au căzut însă de acord cu modul în care a fost luată decizia de astăzi.De menționat că după decizia CECEU, Mihai Stratulat a depus o nouă cerere de înregistrare a grupului de inițiativă.

„Sarcina probațiunii îi revine pârâtului. Noi trebuie să probăm. Noi nu putem în argumentele noastre să ne bazăm pe ceea ce s-a constatat de către consiliul electoral de circumscripție. Trebuie să reverificăm semnăturile care sunt în litigiu, pentru a ne convinge dacă corespund adevărului sau nu. Pentru a aproba un proiect de hotărâre, trebuie să mă bazez pe date veridice. Ca să mă apreciez cine e corect, trebuie să văd actele care au stat la baza hotărârii contestate. În astfel de circumstanțe, consider că CEC era obligată să verifice validitatea celor 293 de semnături care sunt în litigiu. Dacă se constata că ele sunt nevalide, urma să fie respins. Dacă ar fi fost semnături valide, am fi anulat acea hotărâre. O să mă abțin de la votare, fiindcă nu ama văzut acele liste de subscripție în litigiu, ca să mă pot aprecia”, a declarat membrul CEC Vasile Gafton.

„Data trecută, la ședință, această chestiune a fost dezbătută în aproximativ 100 de minute. Codul Electoral prevede că, în cazul contestațiilor privind hotărârile organelor electorale, sarcina probării legalității revine acestor organe. Dacă s-a contestat activitatea consiliului nr. 26, probarea revine consiliului nr. 26. Mai mult, a fost prezentată referința pe șapte pagini cu descrierea detaliată a probațiunii asupra deciziei aprobate”, a menționat raportorul proiectului, Iurie Ciocan.

Într-un final, contestația lui Mihai Stratulat a fost respinsă cu cinci voturi „pentru” și o abținere.

Pretendentul la funcția de deputat din partea Partidului Democrat a contestat la CEC decizia consiliului electoral de circumscripție, care a refuzat să-i înregistreze candidatura în cursa electorală. Decizia s-a bazat pe faptul că listele de subscripție prezentate au fost incomplete, iar mai multe semnături colectate au fost considerate nule. Doar 458 de semnături din cele 697 prezentate au fost declarate valide. Pentru înregistarerea concurentului, sunt necesare însă cel puțin 500 de semnături.

De partea cealaltă, în contestația depusă, Mihai Stratulat a menționat că argumentele invocate de autoritățile electorale sunt nefondate. La scurt timp după decizia Consiliului Electoral de Circumscripție, Mihai Stratulat a anunțat că nu renunță la participarea sa în alegeri și a înregistrat din nou grupul de inițiativă care să colecteze semnăturile necesare. Termenul pentru depunerea acestora expiră la 24 ianuarie. 

Mihai Stratulat este candidatul PDM pe circumscripția nr. 26, care cuprinde mai multe adrese din sectoarele Buiucani și Centru. Pe aceeași circumscripție vor să candideze și Cojocaru Dinari (PSRM), Cotelea Victor (Partidul Șor), Miron Anton (PCRM), Vlad Bilețchi (PL), Iurie Reniță (ACUM), Dinu Manole (Partidul Verde Ecologist) și Valeriu Cerba (candidat independent).

Pe 3 ianuarie, consiliul electoral de circumscripție e refuzat să înregistreze în cursa electorală candidatura lui Mihai Stratulat, invocând nereguli privind semnăturile adunate în acest sens. Democratul Sergiu Sîrbu a numit „stranie” această decizie a autorităților electorale. Iar fostul liberal Valeriu Munteanu a spus că aceasta este o diversiune și că democrații și-ar fi „jertfit un soldățel”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Muzicieni din Austria, Hong Kong, Ucraina și Moldova vor urca pe scena Festivalului Moldo Crescendo în perioada 27 august - 3 septembrie

Muzicieni din Austria, Hong Kong, Ucraina și Moldova vor urca pe scena Festivalului Moldo Crescendo în perioada 27 august - 3 septembrie

Șeful MoldovaGaz: Instituția înregistrează în august un deficit de numerar de 285,4 mil de lei

Șeful MoldovaGaz: Instituția înregistrează în august un deficit de numerar de 285,4 mil de lei

Embargourile Rusiei asupra produselor moldovenești. Retrospectiva restricțiilor politice cu față de „bau-bau” economic

Embargourile Rusiei asupra produselor moldovenești. Retrospectiva restricțiilor politice cu față de „bau-bau” economic

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
  • 3
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 4
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.