Salvatorii au intervenit la Bălăbănești, Criuleni, unde au ajutat un bărbat de 56 de ani să ajungă până la ambulanță, astfel încât acesta să poată fi transportat la spital. Iar pe traseul Chișinău-Cimișlia au reușit să deblocheze un autocamion și un automobil, care au derapat din cauza ghețușului.

Potrivit Inspectoratului general pentru Situații de Urgență, în prezent, drumurile naționale, cât și cele de acces în localități sunt practicabile, iar în partea de centru și sud a țării se circulă în condiții de iarnă, drumul fiind înghețat.

Deocamdată, nu au fost înregistrate deconectări de la livrarea cu energie. 449 de unităţi de tehnică şi 559 de persoane au lucrat la împrăștierea a circa 4.168 de tone de material antiderapant.

Oamenii sunt rugați să fie precauți, iar în situații de urgență să apeleze Serviciul 112.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!