„Investigaţia avea implicaţii explozive. Anchetatori specializaţi în contrainformaţii au analizat dacă acţiunile preşedintelui ar reprezenta o posibilă ameninţare pentru siguranţa naţională. Agenţii au încercat să afle şi dacă Donald Trump lucra în mod conştient pentru Rusia sau intrase fără a şti sub influenţa Moscovei. Investigaţia declanşată de FBI a avut şi un aspect penal cunoscut de mult timp - s-a verificat dacă demiterea lui James Comey a fost o formă de obstrucţionare a justiţiei", explică The New York Times.

Agenţii şi şefii FBI deveniseră suspicioşi în privinţa legăturilor lui Donald Trump cu Rusia încă din timpul campaniei electorale din 2016, dar nu lansaseră nicio investigaţie deoarece nu prea ştiau cum să procedeze într-un caz de o asemenea anvergură. Dar acţiunile preşedintelui înainte şi după demiterea lui James Comey din funcţia de director al FBI în mai 2017, mai ales două situaţii în care Donald Trump a făcut o conexiune între revocarea lui Comey şi investigaţia privind ingerinţele ruse au contribuit la aspectul de contrainformaţii al cazului, au explicat sursele citate de NYT.

Procurorul special Robert Mueller a preluat investigaţia la câteva zile după ce fusese lansată de FBI. Ancheta vizează pe larg dacă agenţi ruşi au influenţat scrutinul prezidenţial din anul 2016 şi dacă asociaţi ai lui Donald Trump au conspirat cu ei. Nu este clar dacă procurorul Robert Mueller continuă aspectul de contrainformaţii al anchetei, iar foşti oficiali din cadrul serviciilor de securitate americane din afara investigaţiei s-au întrebat dacă nu cumva agenţii FBI au exagerat în lansarea acestei proceduri.

Citește continuarea pe Mediafax.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!