Întrebat dacă,PD își dorește postul de prim-ministru, politicianul a negat acest lucru.„Nu (PD nu vrea funcția de premier - n.r.). PD-ul vrea să aibă coaliţie. Am spus, PD-ul are oameni pregătiţi pentru orice funcţie, dar există o regulă, cel care are un număr de mandate mai mare acela face prima ofertă. Partidului al doilea după numărul de mandate i-ar putea reveni funcția de speaker. În condiţiile noastre PD-ului, da”, a declarat Diacov.
Politicianul a evitat însă să spună pe cine dintre deputați va propune PD în această funcție întrucât nu a fost încă luată o decizie clară ce funcție va reveni fiecărui partid membru al coaliției. În schimb, Diacov susține că PD are o poziție fermă în ceea ce privește funcția de șef al statului.
„Ideea noastră e să lăsăm în pace funcţia de preşedinte şi să ne ocupăm cu coaliţia de guvernare şi instalarea Executivului. Nu este logic să partajăm funcţia de preşedinte al republicii astăzi. O coaliţie care are 55 de voturi şi care ar fi ridicol, pur şi simplu, ca noi acum să punem semnătura, având o experienţă pe care am avut-o anii aceştia. Noi trebuie să ne asumăm răspunderea că vom lua decizii care să ducă la soluţionarea problemei, poate să ieşim la referendum, poate modificăm Constituţia în Parlament, poate căutăm alte soluţii, însă să partajăm acum funcţia ar fi, pur şi simplu, de râsul lumii”, a subliniat deputatul.
Chiar și așa, politicianul susține că lucrurile rămân în continuare imprevizibile și că o claritate mai mare am putea avea în zilele de 12 - 13 ianuarie când ar putea fi convocată o nouă ședință a Parlamentului.
Menționăm că Regulamentul Parlamentului nu prevede în mod expres termenii de alegere a organelor de conducere a Legislativului, dar nici o perioadă limită de desemnare / votare a unui nou Executiv.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.