Votat în Parlament. „Legea indemnizațiilor” a fost modificată DOC

Votat în Parlament. „Legea indemnizațiilor” a fost modificată DOC
Foto: Agora


Parlamentul a adoptat modificările operate de Guvern la „Legea indemnizațiilor”. Documentul a fost susținut cu votul a 54 de deputați. Comuniștii au refuzat să voteze pe motiv că amendamentele nu ar fi suficient de bune. 

Modificările propuse de MMPSF se referă la orele de muncă în timpul concediului, cu posibilitatea de păstrare a indemnizației de creștere a copilului, formula de calcul pentru indemnizația celui de-al doilea copil și perioada în baza căreia se stabilește formula de calcul a indemnizației. 

Amintim că Legea cu privire la indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, prevederile căreia urmau să intre în vigoare la 1 aprilie 2014, a trezit multiple discuții în societate. În timp ce autoritățile susțineau că prin modificările operate vor fi combătute posibilitățile de fraudare a legislației, multe viitoare mămici (și nu doar) au spus că noua lege va reduce esențial din volumul ajutorului social.

Acestea din urmă au protestat în repetate rânduri în fața Ministerului Muncii, Protecției, Sociale și Familiei. În urma discuțiilor MMPSF a elaborat un proiect de modificare a legii. Cu toate acestea, unele mămici continuă să spună că aceste modificări conțin doar o parte din solicitările lor.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
De la GAZ sau Toyota de 400 de lei, la Bentley de peste șase milioane de lei. Ce mașini dețin liderii partidelor înscrise în campania electorală (INFOGRAFIC)

De la GAZ sau Toyota de 400 de lei, la Bentley de peste șase milioane de lei. Ce mașini dețin liderii partidelor înscrise în campania electorală (INFOGRAFIC)

Majorări modeste ale PIB-ului, în 2021. Ce activități au contribuit cel mai mult la creșterea economică

Majorări modeste ale PIB-ului, în 2021. Ce activități au contribuit cel mai mult la creșterea economică

România constată surplus de vaccin din cauza interesului în scădere a populației. O parte din doze vor fi donate R. Moldova

România constată surplus de vaccin din cauza interesului în scădere a populației. O parte din doze vor fi donate R. Moldova

Advertoriale
Arbitrajul internațional - calificare și avantaje. Cum alegem un specialist bun ne spune Ion Căpățină, avocat și arbitru internațional (CARDURI)

Arbitrajul internațional - calificare și avantaje. Cum alegem un specialist bun ne spune Ion Căpățină, avocat și arbitru internațional (CARDURI)

Salt Edge te invită la un curs gratuit de programare în limbajul Ruby și RoR. Vezi detalii

Salt Edge te invită la un curs gratuit de programare în limbajul Ruby și RoR. Vezi detalii

Mobiasbanca - OTP Group anunță un nou câștigător al tombolei creditelor de consum fără gaj

Mobiasbanca - OTP Group anunță un nou câștigător al tombolei creditelor de consum fără gaj

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • De la 11 ne vedem LIVE cu liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc
    De la 11 ne vedem LIVE cu liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc
  • De la 11 suntem LIVE cu Nina Cereteu, candidată a Blocului Electoral Renato Usatîi
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Unul ție, unul mie, iar unul pentru patrie. Cum se vor număra mandatele în viitorul Parlament (AUDIO)
  • DE ACASĂ: Castel Mimi vine cu un nou concept pentru această vară - Open Air Kitchen. Iată ce presupune acesta
  • Anastasia Haraz, despre Floral Soul, înverzirea spațiilor, cum să inițiezi o afacere fără investiții mari, perspectiva de creștere de până la 1.000.000 de dolari | Nota de Plată (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cavcaliuc explică de unde are informațiile din dosarele de pe masa oamenilor legii și promite acțiuni în lupta cu corupția „cum n-a văzut Moldova” (VIDEO)
  • 2
    Schimbări pe lista electorală PAS: Locurile celor trei candidați retrași din cursă vor fi ocupate de alți membri. Cine sunt aceștia
  • 3
    Veaceslav Platon se plânge pe Maia Sandu la organele de drept din România. Vrea să-și restituie bunurile puse sub sechestru
  • 4
    Cine este Ana Panov, președinta interimară a Curții de Apel Chișinău
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.