Poliția infirmă spusele lui Grosu: Niciun colector de la Strășeni nu a fost agresat, am contactat toate trei doamne

Poliția infirmă spusele lui Grosu: Niciun colector de la Strășeni nu a fost agresat, am contactat toate trei doamne

Inspectoratul General de Poliție vine cu noi detalii în cazul presupuselor agresiuni în circumscripția Strășeni, despre care a semnalat candidatul Blocului ACUM Igor Grosu. Potrivit poliției, niciuna dintre cele trei femei colectori nu a fost bătută.

„În baza listei membrilor grupului de inițiativă înregistrați la Consiliul Electoral al Circumscripției nr.20 (informație publică), Inspectoratul General al Poliției a contactat trei persoane (din 12 persoane, doar 3 fiind femei). Dintre acestea, două femei, de 31 si 34 de ani, sun originare din satul Zubrești, iar a treia, de 44 de ani, este din satul Sireți”, se menționează în comunicatul IGP.

În rezultatul verificărilor efectuate, Inspectoratul General al Poliției susține că nicio femeie din lista de colectori ACUM pentru circumscripția nr. 20 Strășeni nu are vârsta de peste 65 de ani, așa cum se menționase în declarația reprezentantului blocului ACUM.

„Toate cele trei persoane contactate au declarat că nu au fost agresate și nu au avut de suferit. În același timp, Poliția precizează că până în acest moment la Inspectoratul de Poliție Strășeni nu a parvenit nicio plângere la acest subiect. Prin urmare, declarațiile făcute anterior de reprezentantul blocului ACUM nu s-au adeverit și nu corespund realității”, conchide poliția.

Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat în seara zilei de 14 ianuarie, când candidatul Blocului ACUM pe circumscripția 20, Igor Grosual, a declarat că unul dintre colectorii care adună semnături în sprijinul candidaturii sale ar fi fost agresat, iar listele cu semnături distruse.

##related-news##

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Poluarea a ajuns și în spațiu. Cerul nopții devine din ce în ce mai greu de observat din cauza sateliților lansați de pe Pământ

Poluarea a ajuns și în spațiu. Cerul nopții devine din ce în ce mai greu de observat din cauza sateliților lansați de pe Pământ

SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)

SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)

Rata de vaccinare a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

Rata de vaccinare a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță
  • 2
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
  • 3
    Familiile rămase fără casă în urma incendiului de la Buiucani vor primi cazare de la primărie
  • 4
    Spînu, fără rezultate concrete în urma vizitei în Rusia: „Oferta propusă de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.