Guvernul s-a obligat să „nu inițieze alte proiecte”

Executivul l-a aprobat în aceeaşi zi, fără expertiza anticorupţie din partea CNA, iar peste nouă zile acesta era deja publicat în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare. În consecinţă, BB-Dializa SRL, deţinută de BB-Hamodialyse Limited din Cipru, companie ce implementează din anul 2014 proiectul de parteneriat public-privat de modernizare a centrelor de dializă existente și de creare de centre noi, a obţinut drepturi exclusive pe piaţa moldovenească.

De exemplu Guvernul și-a asumat un moratoriu privind inițierea altor proiecte de PPP în domeniul serviciilor de dializă pe perioada de valabilitate a contractului de parteneriat public-privat prevăzută, adică pentru 25 de ani. Totodată acesta a decis că „dreptul de prestare a serviciilor de dializă, precum și subdiviziunile (centrele) prestatoare de servicii de dializă din cadrul instituţiilor medico-sanitare publice și spațiile gestionate de acestea se transmit în gestiunea partenerului privat pentru o perioadă de până la 25 de ani”. Anterior, acest termen era de 12 ani, iar până la finalizarea lui mai erau încă şapte ani.

Concurenţa eliminată

În plus, Executivul a hotărât că şi „Compania Națională de Asigurări în Medicină va asigura că serviciile de dializă în ambulatoriu pentru pacienții admiși în sistemul de stat de asigurări medicale vor fi achitate doar în cadrul acestui proiect de parteneriat public-privat”. Ministerul Sănătăţii a argumentat necesitatea adoptării unei astfel de hotărâri prin faptul că, în prezent, proiectul de PPP în domeniul serviciilor de dializă „se desfășoară cu derogarea de la conceptul inițial”. E vorba de faptul că autorităţile locale din şase raioane nu ar fi acceptat ca să participe la proiectul de parteneriat public-privat pentru serviciile de dializă, iar în consecinţă compania a deschis doar două centre, la Chişinău şi Bălţi, din cele 12, cât prevedea proiectul, inclusiv în şase raioane. 

Contracte reziliate pe motiv de neonorare a obligațiilor de către BB-Dializa

Administraţia Agenţiei Proprietăţii Publice are însă o altă explicaţie referitor la cauzele din care nu au fost deschise mai multe centre de dializă. „În toate aceste șase raioane nu au fost efectuate investiţiile preconizate de contracte și, respectiv, Centrele de dializă nu au fost create. Actualmente, în adresa APP a parvenit informația că contractele semnate cu Consiliile raionale Edineț, Ungheni și Drochia au fost reziliate pe motiv de neonorare a obligaţiilor contractuale de către ÎCS BB-Dializa SRL”, se arată într-un raport al APP.

Totodată chiar cei de la BB-Dializă afirmau un an în urmă că trei Centre de Dializă din Chișinău, Bălți și Cahul vor fi suficiente pentru acoperirea necesităților pacienților la nivel național, mai scrie Mold-Street.

Un alt argument invocat de Ministerul Sănătăţii pentru oferirea de drepturi exclusive firmei BB-Dializa este şi faptul că, potrivit conceptului inițial, „partenerul privat urma să devină singurul prestator privat de servicii de dializă la nivel național în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală”. „În realitate, în prezent, serviciile de dializă sunt prestate și de alți prestatori privați, fiind contractate de Compania Națională de Asigurări în Medicină, fapt care diminuează volumul de servicii medicale prestate de partenerul privat”, susţine Ministerul Sănătății.

Instituţia mai susţinea că toate aceste împrejurări au ca efect „majorarea perioadei de recuperare a investiției și respectiv necesită ajustarea corespunzătoare a termenelor de realizare a contractelor de parteneriat public-privat care au ca obiectiv prestarea serviciilor de dializă”. Ca urmare a acestor modificări, zilele trecute Consiliul Concurenței a iniţiat o verificare a modificărilor la proiectul de parteneriat public-privat în domeniul dializei.

O piaţă de peste 125 milioane lei

Potrivit Mold-Street, în anii 2015-2017 alocaţiile anuale din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) pentru acoperirea cheltuielilor de prestare a serviciilor de dializă s-au majorat cu 80%: de la 69,7 milioane lei în 2015 la 125,4 milioane lei în 2017. Respectiv, se poate de constatat că serviciile de dializă reprezintă o piaţă destul de însemnată, iar numărul şi costul acestora este în creştere. În 2017 a fost înregistrată efectuarea a 74.176 de şedințe de hemodializă, în creştere cu 14.767 față de anul 2016. Costul unei şedinţe s-a rdicat în 2017 la circa 1.691 lei, în creştere cu 63 de lei faţă de anul 2016.

Beneficiar final ascuns în Cipru

În martie 2014, Ministerul Sănătății a selectat ca partener privat BB-Hämodialyse Handelsgesellschaft mbH din Germania, o firmă necunoscută, fondată pe 5 octombrie 2013 de avocatul Silvano Pirritano de la biroul Popa și Asociații, cu o lună înainte de anunțarea concursului. Compania s-a angajat să construiască sau să modernizeze 12 centre de dializă, dar acum susține că vor fi doar trei: La Chișinău, Bălți și Cahul.

Înregistrată în orășelul german Bad Homburg (o suburbie a Frankfurtului), firma avea un capital social de 25.000 de euro. Ulterior, în aprilie 2014, compania germană a fondat la Chișinău firma BB-Dializa SRL, cu un capital de 5.400 lei, administrator fiind numită Svetlana Chițanu, fostă ziaristă de la Jurnal de Chișinău, în prezent brand-manager BB-Dializa SRL.

Din 2015, manager al firmei este Dmitri Onufreiciuc, iar în vara anului 2017 s-a schimbat și proprietarul nominal al firmei. Acum e o firmă din Cipru, BB-Hamodialyse Limited, care anterior se numea Melpomania Limited. Cine este beneficiarul final al acesteia nu se ştie, dar motivul invocat este optimizarea costurilor. Avocatul Igor Popa, cunoscut în special ca apărător în instanțe al ex-premierului Vladimir Filat și care reprezenta interesele investitorului german, iar apoi ale celui cipriot, a refuzat să divulge numele beneficiarului.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!