Cum arată circumscripția efervescentă sau cum s-a extins timp de un an orașul Underland

Cum arată circumscripția efervescentă sau cum s-a extins timp de un an orașul Underland

Underland este un organism viu și cum îi stă bine unui oraș care tinde să crească inteligent și sustenabil, rețeaua urbană s-a mărit și ea, oferind locuitorilor săi mai multe posibilități de distracție. Așa că cei patru kilometri utilizați la evenimentele anterioare se vor transforma la ediția curentă în cinci kilometri de petreceri și muzică.

Unicul festival subteran din lume Underland 2019 - Wine Carnival și-a luat la această ediție și un protector, pe Dragobete, mesagerul iubirii în casă și în suflet, dar și simbolul mult așteptatei primăveri.  Zeci de muzicieni, personaje rupte de realitate, artiști stradali vor fi sâmbătă, 23 februarie, gazdele celui mai așteptat carnaval teatralizat dedicat dragostei așa cum nu s-a mai văzut sub aceste meleaguri. Iar ca nu cumva să vă pierdeți printre labirinturile și poloboacele pline de dragoste, organizatorii evenimentului vă familiariză, din timp, cu harta evenimentului:

 

În acest an a fost îmbunătățit Planul Urbanistic Zonal cu o nouă galerie, care va adăposti sub pereții săi cinci puncte noi de atracție: Porțile Edenului, Galeria Amanților Renumiți, Dulapul cu Schelete, Cinematograful „Romantica” și Restaurantul Kiss.

Cei care vor veni la eveniment e bine să știe că, odată ce vor păși cu dreptul hotarele orașului Underland,  La Crâșma „Sărutul fierbinte” toți oaspeții vor fi întâmpinați cu un pahar gratuit de izvar mirobolant, care trezește Amorul și Primăvara în inima fiecăruia!  

Prima stradă cu care oaspeții se vor familiariza va fi Șoseaua Dragobete, unde cel mai pupăcios oaspete de onoare al orașului subteran își va avea reședința pe durata Underland 2019 - Wine Carnival. Atenție mare! Puteți deveni cu ușurință o „nouă jertfă” a mrejelor cunoscutului amorez. Tot aici, organizatorii vor amenaja cele mai trăsnite selfie points și photopoints cu care vă veți putea lăuda pe rețelele de socializare, iar în Bordeiul lui Dragobete veți afla cele mai ascunse taine ale orașului.


În cadrului evenimentului veți putea face o excursie gratuită în Muzeul subteran Cricova. Iar mai târziu, veți putea reveni chiar și pe băncile școlii unde veți avea oportunitatea să culegeți diverse cunoștințe, participând la Școala Vinului, degustări cu somelieri cu experiență și cunoștințe vaste în domeniu. 

Totodată, oaspeții își vor putea lărgi orizontul auzului muzical în preajma celor trei scene, unde vor evolua zeci de artiști: Scena Fierbinte, cea Inimii și a Pasiunii.

Și pentru că este o veritabilă sărbătoare dedicată Dragostei, oaspeții orașului Underland, cei îndrăgostiți sau cei fără de pereche, vor putea încheia căsătorii instante la Celula Societății, valabile pe durata evenimentului. Iar cei mai curioși de fire vor putea afla ce scârbă-n așternut au la Peștera Șamanului. 


Pentru a nu vă pierde jumătatea printre oameni, organizatorii vă promit clipe de o tandrețe deosebită, într-o atmosferă absolut romantică la Disco Club „Cuprins”, cel mai mic disco din lume. Capacitatea clubului este de un cuplu, plus DJ-ul care va ține lumânarea cu cele mai dulci și sentimentale melodii.

Și pentru că cetățenii orașului Underland sunt cei mai sănătoși de pe mapamond, datorită „dietei cu vin”, dar și a faptului că sunt mereu îndrăgostiți, aceștia își vor putea măsura puterile la „Tirul lui Cupidon”.

Se va turna dragoste în pahare și la Jandermeria, acolo unde cei mai cuminți și necertați cu legea oaspeți vor fi „aspru” pedepsiți.

Grădinița „Fructul Pasiunii” va fi zona destinată copiilor. Aici, picii vor putea petrece timpul frumos printre o mulțime de jucării, ateliere gratuite și animatorii evenimentului.

Pe 23 februarie, gazda Underland 2019 - Wine Carnival, Dragobete, va avea grijă ca toți oaspeții săi să nu plece de la eveniment flămânzi, însetați sau fără vreo melodie fredonată pe buze.


Veniți să admirați noua infrastructură a unicului oraș subteran din lume și contribuiți la dezvoltarea acestuia cu voie bună și zâmbete!

În costul biletului de 250 de lei intră:

•  Un pahar de izvar aromat la intrare;

•   Proiecții de filme mute de dragoste în cadrul cinematografului Cricova;

•   Vizită la Muzeul orașului subteran Cricova, cunoscut la nivel mondial pentru colecția sa legendară de vinuri;

•   Show spectaculos susținut de artiștii stradali, interpreți și colective muzicale din mai multe țări;

•   Participare la ateliere de creații muzicale și teatrale;

•   Accesul în toate cartierele tematice și la scenele orașului Underland;

•   Participarea la școlile de vin aflate pe teritoriul galeriilor subterane Cricova, cu degustații și sommelieri.

Copiii până la 12 ani vor avea acces gratuit la festival, iar cei mai mari vor avea acces la eveniment doar însoțiți de părinți și cu biletul de intrare.

Biletele pentru eveniment pot fi procurate la magazinul de firmă „Cricova”, de pe strada A.Șciusev 96, Combinatul de Vinuri „Cricova” sau online pe Afisha.md

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului sau pe www.underland.md

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Procurorii cer prelungirea mandatului de arest la domiciliu emis în privința ex-președintelui Igor Dodon. Peste două milioane de lei, sub sechestru

Procurorii cer prelungirea mandatului de arest la domiciliu emis în privința ex-președintelui Igor Dodon. Peste două milioane de lei, sub sechestru

Dialog reluat: Tiraspolul și Chișinăul discută subiectele telecomunicațiilor și accesul serviciilor poștale în stânga Nistrului

Dialog reluat: Tiraspolul și Chișinăul discută subiectele telecomunicațiilor și accesul serviciilor poștale în stânga Nistrului

Condițiile de creditare, facilitățile fiscale și operațiunile de transfer în valută pentru agricultori au fost discutate cu BNM și Ministerul Finanțelor

Condițiile de creditare, facilitățile fiscale și operațiunile de transfer în valută pentru agricultori au fost discutate cu BNM și Ministerul Finanțelor

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 3
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 4
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.