PD se plânge partenerilor externi pe Promo-LEX: Rapoartele cu privire la campanie conțin informații neadevărate și neverificate

PD se plânge partenerilor externi pe Promo-LEX: Rapoartele cu privire la campanie conțin informații neadevărate și neverificate

Bătălia PD versus Promo-LEX continuă. Partidul de guvernare a decis să trimită corpului diplomatic din ţară, observatorilor OSCE, dar şi finanţatorilor direcţi ai Promo-Lex (USAID, Fundaţia Soros, Consiliul Europei şi Ambasada Marii Britanii la Chişinău) analiza partidului referitoare la cele două rapoarte emise până acum de Promo-Lex privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 2019. Democrații au catalogat informațiile din primele două rapoarte ale Promo-LEX drept „neadevărate, neverificate, trunchiate” și s-a plâns pe neobiectivitate.

UPDATE 16:20 „Nu mor caii cînd vor câinii!”, este reacția directorului de program la Prom-LEX, Pavel Postică.

Într-o postare pe Facebook acesta afirmă că, pentru moment, Promo-LEX nu va răspunde public „intimidărilor și atacurilor, fiindcă împreună cu toată echipa de observatori Promo-LEX ne-am asumat o sarcină grea și importantă, dar pe care o vom duce la capăt: Să monitorizăm și să informăm! Imparțialitatea politică, respectarea legislației, standardelor internaționale și a drepturilor omului au fost, sunt și vor fi principalele noastre călăuze”.

Publicitate

Știrea inițială:

„Analizând rapoartele Promo-Lex, am constatat că nu există o metodologie clară potrivit căreia se derulează misiunea de monitorizare a alegerilor. Există în aceste rapoarte concluzii nesusţinute de fapte, bazate doar pe opiniile personale ale autorilor rapoartelor, precum şi un set de concluzii care depăşesc cadrul misiunii de monitorizare”, spun cei de la PDM.

Democrații nu sunt de acord că unii deputați din Parlament ar fi corupţi sau intimidaţi, că ar exista suspiciuni privind neeliberarea certificatelor de integritate de către ANI sau că PDM ar fi folosit persoane străine în agiaţia electorală. (citiți întreaga listă aici).

PD cere ca Promo-LEX să-și „corecteze rapoartele” și s-a adresat și partenerilor externi pentru sprijin.

Amintim că pe 10 ianuarie Promo-LEX a prezentat un raport de monitorizare a campaniei electorale, în care a semnalat că democrații cel mai des folosesc resursele administrative pe care le au pentru a se promova în campanie. Același raport arată că 87% din grupurile de inițiativă ale candidaților PDM au reușit să colecteze semnături în favoarea candidaților pe care-i reprezintă pe parcursul primelor 2 zile, lucru „care trezește suspiciuni rezonabile”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal