28 de artiști se vor duela în etapa națională Eurovision 2019

28 de artiști se vor duela în etapa națională Eurovision 2019

Începe confruntarea pentru etapa naţională Eurovision 2019. Astăzi a fost ultima zi de depunere a dosarelor de participare la competiţie. 28 de dosare au fost înscrise în concurs, iar printre cei care au reuşit să se înscrie în marea bătălie muzicală se regăsesc artişti cu experienţă, dar şi tineri care se lansează pentru prima dată pe scena mare, scrie TRM.

Reprezentantul Republicii Moldova la Concursul Internaţional Eurovision Song Contest 2019 va fi selectat în urma a trei etape: audițiile LIVE, Semifinala și finala națională, ce se vor desfășura pe 2 și respectiv, 3 martie. 

Luni, 21 ianuarie, membrii Comitetului de organizare a show-ului se vor întruni într-o nouă ședință pentru a  analiza fiecare dosar în parte, astfel încât acestea să întrunească toate condițiile stipulate în Regulamentul concursului. Tot luni va fi luată o decizie privind ziua organizării audițiilor LIVE, atunci când juriul, format din profesioniști din domeniu, va evalua prestația vocală a concurenților. 

Amintim că cea de-a 64-a ediție a Eurovision Song Contest 2019 va avea loc în Israel, după ce interpreta Netta Barzilai a cucerit publicul, cu piesa „Toy”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Unde-s mulți puterea crește sau cum băștinașii, diaspora și autoritățile locale de la Sireți și-au unit forțele ca să schimbe satul în bine (VIDEO)

Unde-s mulți puterea crește sau cum băștinașii, diaspora și autoritățile locale de la Sireți și-au unit forțele ca să schimbe satul în bine (VIDEO)

Trei ani de închisoare cu suspendare și amendă de 200 mii de lei: O angajată de la Direcția Educație Tineret și Sport, sectorul Rîșcani, condamnată pentru corupere pasivă

Trei ani de închisoare cu suspendare și amendă de 200 mii de lei: O angajată de la Direcția Educație Tineret și Sport, sectorul Rîșcani, condamnată pentru corupere pasivă

Demisie la Ministerul de Externe: Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă pleacă din funcție

Demisie la Ministerul de Externe: Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă pleacă din funcție

Advertoriale
Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord
  • 2
    Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor
  • 3
    Pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației, așa cum prevede legea. Spatari: „Este foarte scump”
  • 4
    Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.