Primăria spune (din nou) că în Chișinău va exista GPS în transportul public. Primele promisiuni au fost lansate în 2011

Primăria spune (din nou) că în Chișinău va exista GPS în transportul public. Primele promisiuni au fost lansate în 2011
Foto: rtec.md


Primăria Capitalei revine din nou la subiectul GPS-ului în troleibuzele din Chișinău. La ședința de astăzi a serviciilor municipale, șeful general al Regiei Transport Electric, Dorin Ciornîi, a promis că anul acesta GPS-ul din troleibuze va fi o prioritate. Povestea e veche, însă. Primele promisiuni despre GPS s-au făcut încă în timpul primului mandat al lui Dorin Chirtoacă la primărie, iar apoi autoritățile municipale au continuat să pomenească subiectul.

La ședința de astăzi a primăriei, primarul interimar Ruslan Codreanu a declarat că a rugat să se prevadă, pentru 2019, „instalarea de GPS în transportul public și lansarea aplicației astfel încât fiecare din noi să vadă unde se află troleibuzul și în cât timp vine”. 

„A fost unul din obiectivul municipalității. La etapa actuală suntem în elaborarea caietului de sarcini, care se va finaliza timp de două săptămâni, iar ulterior vom lansa licitația”, a precizat Dorin Ciornîi.

Povestea GPS-ului

Una dintre primele mențiuni ale GPS-ului din troleibuze poate fi găsit pe site-ul primăriei, într-un comunicat din 2011.


„Transportul public şi unităţile de transport cu capacitate mare din Chişinău care aparţin întreprinderilor municipale vor fi dotate cu sistem GPS. Potrivit primarului capitalei Dorin Chirtoacă, cu ajutorul acestor sisteme vor putea fi monitorizate toate unităţile de transport. Transportul public urmează a fi verificat dacă respectă graficul de circulaţie, iar unităţile de transport cu capacitate mare vor putea fi monitorizate pentru a stabili consumul de carburanţi la suta de kilometri. Primarul general a informat că Regia Transport Electric a elaborat deja caietul de sarcini pentru a anunţa o licitaţie în acest sens. În acelaşi timp, în cadrul Parcului Urban de Autobuze se testează un asemenea sistem”, se arăta în comunicatul de acum opt ani.

Trec doi ani, iar în presă apar din nou promisiuni despre GPS în transporturi.

„Primăria capitalei va organiza o licitație publică pentru procurarea a 850 de sisteme de monitorizare prin GPS a transportului public. Sistemele vor fi instalate în troleibuze, autobuze, dar şi în autospecialele Regiei „Autosalubritate””, promite din nou municipalitatea. De data aceasta, angajamentul e luat de fostul șef la Direcția Transport și Căi de Comunicație, Igor Gamrețki, arestat ulterior în dosarul parcărilor.

În raportul de activitate a Primăriei Chișinău pentru 2007-2015, scrie că instalarea sistemelor de monitorizare GPS și de taxare electronică sunt, în continuare, o prioritate pentru Primărie.


Mai trec câțiva ani, iar Dorin Chirtoacă, aflat deja la al treilea mandat, promite iar GPS în troleibuze. Potrivit presei, acum trei ani, e semnată și o dispoziție în acest sens. „Transportul public din Capitală, mai exact 600 de unități, vor fi dotate, până la finele lunii septembrie cu sisteme GPS”, scrie în știrile din 2016.

În aprilie 2018, primăria a anunțat că troleibuzele de pe ruta numărul 30 din Chișinău au fost dotate cu sisteme GPS. „Pasagerii pot urmări online traseul unităților de transport de pe această rută și, în cazul în care așteaptă în stație, pot afla locația celui mai apropiat troleibuz de pe această rută, estimând timpul de așteptare”, se arăta într-un mesaj emis de primărie. Traseul ar fi putut fi urmărit pe site-ul eway.md, însă acum acesta nu estimează nici timpul sosirii troleibuzului și nici amplasarea lui pe hartă.

Amintim că din anul 2016, unele troleibuze din capitală au acces la wifi. 

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 4
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.