
Fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi candidează pentru postul de șef al Parchetului European
Fosta şefă a DNA și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind în plină desfășurare la nivelul Comisiei Europene, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Comisiei Europene.
・
Înființat în 2017, Parchetul European va investiga infracțiunile care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. Kovesi n-a putut fi contactată până la momentul publicării acestui articol, scrie sursa.
În prezent se desfășoară selecția pentru funcția de șef al parchetului european. Urmează apoi procedura de selecție a procurorilor europeni. Procedura n-a fost încă demarată, ea urmând să se desfășoare la nivel național. Termenul limită până la care statele membre trebuie să finalizeze procedurile de selecție a procurorilor europeni este martie 2019.
Laura Codruţa Kovesi a fost procuror general al României, în perioada 2006-2012 şi se află la conducerea DNA din mai 2013, iar mandatul său urma să se încheie în anul 2019.
În 22 februarie 2018, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat declanşarea procedurilor de revocare din funcţia de procuror şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, prezentând un raport de 36 de pagini cu 20 de puncte care prezintă 20 de „categorii de acte şi fapte” din perioada februarie 2017 - februarie 2018, pe care Toader i le impută şefei DNA.
După o perioadă lungă de bătălii politice, Kovesi a fost demisă pe 9 iulie 2018.