Cât va costa stabilirea paternității prin test ADN, în Republica Moldova

Cât va costa stabilirea paternității prin test ADN, în Republica Moldova

În Republica Moldova, efectuarea probelor ADN (expertiza genetică) vor costa de la câteva sute de lei până la câteva mii de lei, în funcție de investigație. Tarifele sunt stabilite pe oră, iar prețul total variază în funcție de numărul de ore necesar pentru efectuarea analizei, scrie bizlaw.md.

Într-un document propus consultărilor se spune că Centrul de Medicină Legală a finalizat procesul de fondare a laboratorului genetic, fapt ce impune includerea în actul normativ menționat a tarifului pentru un tip nou de expertiză judiciară - cea genetică, care în prezent este prevăzută în Nomenclatorul expertizelor judiciare. Cercetarea genetică vine să înlocuiască investigaţiile serologice deoarece are un mai mare potenţial în domeniul judiciar, fiind capabilă să identifice persoana în baza profilului său genetic şi, astfel, să furnizeze instanței judecătorești și organelor de urmărire penală informaţii mult mai precise. 

Pentru stabilirea profilului ADN se vor face diferite investigații. Este vorba de: 

  • extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice simple (sânge, salivă şi alte secreţii)  - 1.430 de lei; 
  • extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice complicate (amestec secreţii, oase, dinţi, ţesuturi împarafinate, material biologic degradat, urme material genetic etc.) – 2.288 de lei;
  • stabilirea profilului ADN pentru markeri STR autozomali completat cu markeri cromozomiali X şi Y – 4.004 de lei;
  • stabilirea profilului ADN pentru markeri STR specifici cromozomului Y – 4.290 de lei;
  • stabilirea ADN mitocondrial – 5.434 de lei; 
  • examinarea comparativă a unor profile genetice obținute în alte laboratoare – 572 de lei;
  • consultație genetică - 143 de lei.

Stabilirea paternității sau maternității va costa pe 5.577 de lei. Calculul costului se face per persoană.

Citiți continuarea pe bizlaw.md.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Geniștii din nou în acțiune. Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani

Geniștii din nou în acțiune. Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani

Un german în vârstă de 101 ani, fost gardian SS, condamnat la cinci ani de închisoare. A fost acuzat că a luat parte la peste 3.500 crime

Un german în vârstă de 101 ani, fost gardian SS, condamnat la cinci ani de închisoare. A fost acuzat că a luat parte la peste 3.500 crime

Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM

Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM

Advertoriale
Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Boala „dinților frumoși” sau parodontoza. Ce presupune această maladie?

Boala „dinților frumoși” sau parodontoza. Ce presupune această maladie?

Restaurantul panoramic Toro Center  -  spațiu de afaceri ofertant și priveliște superbă

Restaurantul panoramic Toro Center - spațiu de afaceri ofertant și priveliște superbă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski: Un atac din Transnistria va fi o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură
  • 2
    Maia Sandu s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski (VIDEO)
  • 3
    Armata rusă a lovit un centru comercial în care s-ar fi aflat peste o mie de persoane. UPDATE: 10 persoane au decedat și 40 au fost răniți (VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin ar urma să participe la summitul G20. Kremlin informează că liderul de la Moscova a acceptat invitația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.