„Vom realiza cinci mese rotunde, în cinci raioane, la care invităm partidele politice și societatea civilă, unde se vor pune în discuții problemele existente din perspectiva presiunii asupra femeilor în campania electorală. De asemenea, vom colecta mesajele sexiste. Un alt obiectiv este cartografierea fenomenului. Ne dorim să vedem cât de răspândit este fenomenul agresiunii asupra femeilor în campaniile electorale, dorim să evaluăm această problematică. Vom încerca să identificăm numărul de cazuri, care este specificul lor, cum se răsfrâng asupra persoanelor intimidate, care sunt instituțiile unde poate fi solicitat ajutorul, care sunt organizațiile care pot să susțină aceste femei”, a declarat directorul de proiect, Veronica Lupu.
Potrivit autorilor proiectului, violența asupra femeilor în alegeri este una dintre principalele cauze ale subreprezentării femeilor în politică în întreaga lume.
„Fiecare am auzit despre intimidări și amenințări asupra femeilor candidate. Știm cum au fost adresate aceste amenințări copiilor. De exemplu, unei candidate care nu voia să se retragă din cursă, ca și mesaj, i s-a înfipt un cuțit în ușa casei. Zilele trecute, la o femeie au fost otrăvite animalele domestice din curte, fiindcă, la fel, nu a vrut să se retragă din cursă. Anume motivul de frică de lansare în politică sau campanie electorală, inclusiv la nivel mondial, este unul din motivele principale de ce femeile nu se implică în politic”, a spus experta Olga Nicolenco.
Proiectul este intitulat „Șanse egale pentru femei în alegeri”, fiind implementat cu ajutorul Uniunii Europene și cu cel al Guvernului Suediei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.