Conţinut sponsorizat
Presa de profil de peste Prut: Brandul de țară „Invest Moldova” va oferi plus valoare produselor moldovenești pe piața din România (VIDEO)
Vinurile, dulciurile, produsele de panificație, fructele și legumele proaspete, produse în Republica Moldova sunt foarte apreciate de consumatorii din România și dorite pe raft de marile lanțuri de retail, iar brandul de țară „Invest Moldova” nu va face decât să le ofere plusvaloare. O spune expertul de peste Prut, Maria Hurduc, general manager al publicației online „Modern Buyer”.

„Din punctul meu de vedere un brand de țară ajută foarte mult atât la nivel macroeconomic, cât și la nivelul comunicării cu consumatorul final. Un brand de țară va ajuta produsele moldovenești să se asocieze unui anumit nivel de calitate, pentru că, din câte înțeleg, există eforturi susținute pe fiecare sector unde Republica Moldova este competitivă, și atunci un brand de țară va ajuta consumatorul să identifice mai ușor produsul, iar pe revânzător îl va ajuta să aibă o comunicare mai coerentă la raft sau în spațiile de vânzare. Una peste alta, un brand de țară aduce beneficii importante celor care încearcă să pătrundă pe noi piețe, pentru că astfel vor reuși să coaguleze o ofertă comercială coerentă și care să comunice anumite atribute”, este de părere Maria Hurduc.
Expertul român consideră că atât timp cât producătorii moldoveni vor pune accentul pe plusvaloare, vor investi în branduri, în calitatea produselor și în lansarea de produse inovative, marile lanțuri comerciale și marii cumpărători din segmentul HoReCa de peste Prut vor fi tot mai interesați de a importa mărfuri din Republica Moldova.
„Cheia succesului produselor moldovenești pe piața din România va sta în mai buna înțelegere a condițiilor comerciale din partea producătorilor și a tuturor aspectelor care determină prezența la raft. Revânzătorii își doresc să se așeze la masa de discuții cu un producător și să discute despre o soluție, nu doar despre un produs. O abordare de tipul „vânzător-cumpărător” este ușor depășită, astăzi nu mai este suficient să listezi produsul pe raft, important este ceea ce faci tu ca producător și cum îl convingi pe consumatorul român să întindă mâna pe raft și să pună produsul tău în coș”, explică jurnalistul economic.
* Discuțiile cu experții străini au avut loc la „Moldova Business Week”, platforma anuală
destinată schimbului de informații și bunelor practici pentru dezvoltarea economică a
țării și prezentarea tendințelor globale la care Republica Moldova se aliniază.
Evenimentul s-a desfășurat în perioada 27 – 29 noiembrie 2018, la Chișinău.
P.
La aceeași temă

Patru companii vor să livreze energie electrică în R. Moldova. Ofertele au fost prezentate la Gas Natural Fenosa

Șantierul de construcție a interconectorului Iași-Ungheni, inaugurat. Pavel Filip: „Așa se produce simbolic Unirea”
Acest material este un Advertorial comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.