Dispariția avionului în care se afla atacantului lui Cardiff, Emiliano Sala. Poliția vorbește despre șanse „minime”

Dispariția avionului în care se afla atacantului lui Cardiff, Emiliano Sala. Poliția vorbește despre șanse „minime”
Foto: Reuters

Operaţiunile de căutare a avionului de turism în care se afla atacantul italo-argentinian Emiliano Sala au fost întrerupte, a anunţat poliţia din Insula Guernsey, marţi după-amiază, subliniind că şansele de supravieţuire sunt „minime”, informează AFP, citată de Agerpres.„Nu am găsit nicio urmă a persoanelor de la bordul aparatului. Dacă au aterizat, şansele de supravieţuire în acest stadiu sunt din nefericire minime”, a indicat poliţia pe contul său de Twitter.

Autorităţile au precizat că aceste căutări, efectuate de două avioane şi o ambarcaţiune, au fost întrerupte şi se vor relua la ridicarea soarelui.

În afara fotbalistului, pilotul avionului de mici dimensiuni, dispărut de pe aparatele radar, este şi el dispărut.

„Din păcate, ne gândim la ce este mai rău”, declarase luni seara şi directorul general al agenţiei de salvare maritimă, John Fitzgerald.

Dacă a căzut, „avionul s-a dezintegrat, deci nu sunt şanse. În plus, temperatura apei este atât de rece, încât ei au fost grav afectaţi”, a adăugat responsabilul operaţiunilor de salvare.

Un avion de turism plecat din Nantes în direcţia Cardiff a dispărut, luni seara, de pe ecranele radar la aproximativ 20 km nord de Insula Guernsey, avându-l la bord pe fotbalistul italo-argentinian Emiliano Sala.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani, autor a 12 goluri în prima jumătate a sezonului din Ligue 1 pentru echipa lui Ciprian Tătăruşanu, a fost transferat recent de la Nantes la Cardiff City pentru o sumă record pentru un club galez, estimată de presă la 17 milioane euro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Între 550 de lei și 875 de lei per metru ster de lemn pentru foc. Iată din ce cauză se formează diferența de preț

Între 550 de lei și 875 de lei per metru ster de lemn pentru foc. Iată din ce cauză se formează diferența de preț

Un lot de ouă urmează să fie retras din comerț. ANSA a identificat Salmonella

Un lot de ouă urmează să fie retras din comerț. ANSA a identificat Salmonella

Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari

Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
  • 2
    Bunuri sechestrate în valoare de 6,2 mld. de lei și 33 mil. de lei, trecute în bugetul de stat. Cum intervine ARBI în recuperarea bunurilor infracționale (VIDEO)
  • 3
    Promo-LEX: Regimul de la Tiraspol a condamnat prima persoană pentru critica deschisă a războiului din Ucraina
  • 4
    Armata rusă a bombardat regiunea Dnepropetrovsk. Sunt morți și răniți (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.