Donald Trump avertizează că „toate opțiunile sunt pe masă” în cazul Venezuelei

Donald Trump avertizează că „toate opțiunile sunt pe masă” în cazul Venezuelei
Foto: e3.365dm.com

Preşedintele american Donald Trump a avertizat joi că „toate opţiunile sunt masă” dacă preşedintele venezuelean Nicolas Maduro decide să folosească forţa împotriva opoziţiei din Venezuela, relatează site-ul cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.

Mike Pence a clarificat că Statele Unite vor folosi „presiune economică şi politică” împotriva Guvernului lui Maduro.

Mii de persoane au protestat în ultima săptămână faţă de Guvernul condus de preşedintele Nicolas Maduro.

Juan Guaido s-a autoproclamat miercuri preşedinte interimar al Venezuelei, fiind susţinut de SUA şi mai multe state din America Latină, inclusiv Brazilia, Argentina şi Columbia.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
OPINIE | Relațiile publice pe timp de criză: provocare, transformare, reinventare

OPINIE | Relațiile publice pe timp de criză: provocare, transformare, reinventare

Evoluția exporturilor de produse moldovenești spre Rusia. Cum au oscilat cifrele în ultimii 25 de ani (GRAFIC)

Evoluția exporturilor de produse moldovenești spre Rusia. Cum au oscilat cifrele în ultimii 25 de ani (GRAFIC)

Primarul Chișinăului anunță pagubele preliminare ale intemperiei de marți. Sumele ajung la milioane de lei

Primarul Chișinăului anunță pagubele preliminare ale intemperiei de marți. Sumele ajung la milioane de lei

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Două companii care oferă credite nebancare și-au suspendat activitatea. Anunțul făcut de CNPF
  • 3
    Care este nivelul fondului radioactiv în R. Moldova, după bombardamentele de la centrala nucleară din Zaporojie
  • 4
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.