Liderul PCRM, Vladimir Voronin, crede că timpul fostului său discipol, Marian Lupu, a trecut. Cel puțin deputatul asta a dat de înțeles la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4, fiind întrebat de ce Marian Lupu nu e de găsit pe lista națională și cea pe circumscripții. Potrivit lui Voronin, lui Lupu „i s-au oferit șanse extraordinare de care el nu s-a folosit”.
„Lupu s-a întors de unde a ieșit. Lui soarta i-a oferit șanse extraordinare. Mai mari șanse de carieră decât ca ale lui Lupu nu a avut nimeni. El nu s-a folosit de aceste șanse. Lui îi plac discuțiile, odihna... El a avut vreodată sare pe șira spinării de la lucru? Nu cred. Încă e bine dacă l-or vota la Curtea de Conturi. Așa am auzit. Slavic (n.r. - Veaceslav Untilă) iaca se duce la ANRE, el o să ne calculeze cât o să ne coste gazul și benzina. Eu cred că Lupu demult moral a cedat și nu mai vrea să fie în vârful piramidei”, a declarat Voronin.
Totuși, Voronin a avut și câteva cuvinte de laudă pentru fostul membru PCRM. „Unicul lucru pe care-l apreciez la Marian, ca să fiu obiectiv, nu pot să spun că a făcut mari prostii. El e moldovean adevărat, tradițional, prin el nu curge sânge românesc ca de la aista din Pănășești (n.r. - Pavel Filip e din Pănășești, Strășeni). El n-are nici pașaport românesc ca Diacov care l-o făcut să se ducă mai repede la fic-sa”, a punctat Voronin.
Amintim că fostul lider PD, Marian Lupu, nu a fost inclus pe niciuna dintre cele două liste PDM. O perioadă s-a vehiculat că el ar trebui să fie noul șef al Academiei de Științe, iar apoi - că ar fi noul ambasador la Paris.
Vezi și aceste știri

Interdicția UE privind cărbunele rusesc intră în vigoare. Ce surse alternative au țările europene

Ministerul rus al Sănătății a decis să prelungească termenul de valabilitate al vaccinului Sputnik V
