Ilan Șor, despre socialiști: „Doar vorbesc și se fotografiază, ca niște manechine”

Ilan Șor, despre socialiști: „Doar vorbesc și se fotografiază, ca niște manechine”

După ce, ieri, socialiștii au spus că Partidul Șor este un proiect al democraților, menit să le fure din voturi la alegeri, Ilan Șor se pare că s-a înfuriat și a chemat, astăzi, presa la propria conferință. Acesta a declarat că socialiștii se tem că vor pierde alegerile și încearcă, astfel, să-și justifice de pe acum eșecul.

„Este stilul socialiștilor – să vorbească, dar să nu facă nimic concret. Neîndeplinind nicio promisiune făcută în ultimii opt ani, socialiștii caută justificări pentru eșecul de la viitoarele alegeri, dar o fac în mod obraznic. Socialiștii, văzând că electoratul lor ne simpatizează, s-au trezit și au început să acuze alte partide pentru a-și justifica eșecul. Ei se numesc socialiști, vorbesc despre socialism, iar noi încet construim socialismul în țară”, a declarat Ilan Șor.

Ieri, reprezentanții PSRM au spus că „Partidul Șor este un spoiler al Partidului Socialiștilor”. Ilan Șor crede însă că lucrurile stau exact invers. „PSRM este spoilerul Partidului Șor. În timp ce noi construim, ei strigă că sunt socialiști. Oamenii știu că eu nu mint și eu răspund pentru cuvintele mele. Partidul Șor a făcut multe, iar socialiștii doar vorbesc și se fotografiază. Au o ocupație interesantă – lucrează ca manechine”, a mai spus primarul degrevat de Orhei.

Socialiștii au declarat, ieri, că Partidul Șor, de rând cu alte formațiuni mai mici, precum PCRM și Partidul Nostru, au menirea să le fure voturile. „Ei nu au rolul să câștige, dar să fure câte 3-4% , astfel încât socialiștii să nu ia majoritatea. Noi înțelegem că, astfel, sunt favorizați fie democrații, fie Maia Sandu și Andrei Năstase. Să votezi pentru aceste partide mici va fi o greșeală. Fiindcă singurul rol în campanie este să împiedice socialiștii să câștige. Cu mai multă minciună și murdărie în campanie noi nu ne-am întâlnit. Ei nu pot spune de ce sunt mai buni, nu au promisiuni reale. Unii au colectat semnături menționând că sunt socialiști. De fapt, oamenii au semnat pentru candidații lui Șor, pentru comuniști, Usatîi. Ei nu au putut colecta aceste semnături fără minciuni. Noi nu ne temem de astfel de proiecte”, a declarat socialistul Vlad Batrîncea.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Opt sate din sudul țării au rămas fără gaze naturale după ce o conductă de gaze a fost avariată. Inginerii, la fața locului

Opt sate din sudul țării au rămas fără gaze naturale după ce o conductă de gaze a fost avariată. Inginerii, la fața locului

300 milioane lei pentru importul a 15 mii tone de păcură. Primul lot ar urma să ajungă la finele lunii

300 milioane lei pentru importul a 15 mii tone de păcură. Primul lot ar urma să ajungă la finele lunii

OMS apelează la public pentru a redenumi variola maimuței. „TRUMP-22” sau „Poxy McPoxface” sunt printre propuneri

OMS apelează la public pentru a redenumi variola maimuței. „TRUMP-22” sau „Poxy McPoxface” sunt printre propuneri

Advertoriale
Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
  • 3
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 4
    Pereții unei subterane din centrul capitalei au fost izolați cu polistiren. Metoda, criticată de internauți și apărată de Primărie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.