Suspectul reținut azi este ofițer de investigații, cercetat acum pentru că ar fi luat mită de 600 de euro. Potrivit materialelor cauzei, polițistul ar fi pretins de la denunțător 200 de euro, iar ulterior – încă 400 de euro, pentru a tergiversa examinarea unui pretins caz de furt. Deși ar fi luat banii, ofițerul de investigații nu și-ar fi onorat promisiunea, iar persoana care i-a dat banii a fost, totuși, reținută la intrarea în țară.

Potrivit CNA, transmiterea banilor a fost probată cu mijloace audio și video. Iar una din cele două tranzacții a avut loc chiar la IP Ciocana. În prezent, ofiţerul este reţinut pentru 72 de ore, urmând să fie plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la zece ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

La începutul lunii ianuarie, CNA a reţinut trei poliţiştidin cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana, aceştia fiind bănuiţi că ar fi încercat să muşamalizeze un pretins caz de jaf. Acum câteva zile, alţi doi angajaţi ai Inspectoratului au fost reţinuţi de Procuratura Anticorupţie şi Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI, de asemenea, pentru pretindere de mijloace financiare în vederea muşamalizăriui unui caz de trafic de droguri. Astfel, în luna ianuarie, șase angajaţi ai IP Ciocana au ajuns în vizorul organelor de drept, fiind suspectaţi de corupţie.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!