Nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă ar putea creşte considerabil în 2019 (Met Office)

Nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă ar putea creşte considerabil în 2019 (Met Office)

În 2019 s-ar putea înregistra una dintre cele mai importante creşteri ale nivelurilor de dioxid de carbon din atmosferă consemnate până în prezent, conform estimărilor oamenilor de ştiinţă de la serviciul de meteorologie Met Office din Marea Britanie.

Cantitatea acumulată de dioxid de carbon, unul dintre principalele gaze cu efect de seră, ar creşte în 2019 în comparaţie anul trecut pe măsură ce modificarea tiparelor meteorologice din zona Pacificului ar determina reducerea capacităţii de absorbţie a excesului de carbon a „rezervoarelor naturale”, cum ar fi pădurile sau păşunile.

În contextul acestei reduceri a capacităţii de absorbţie naturală, asociată cu niveluri mai ridicate ale emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a activităţilor umane precum arderea combustibililor fosili, experţii se aşteaptă la una dintre cele mai importante creşteri ale concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă din ultimii 62 de ani, respectiv de la debutul înregistrărilor, transmite AGERPRES.Tiparele meteorologice asociate schimbărilor anuale la nivelul temperaturilor din zona Oceanului Pacific se ştie că afectează absorbţia carbonului de către plante. În anii cu temperaturi mai ridicate în zona Pacificului, numeroase regiuni devin mai călduroase şi mai uscate, ceea ce limitează creşterea plantelor şi absorbţia dioxidului de carbon, un fenomen contrar fiind înregistrat în condiţiile în care aceeaşi regiune a planetei este mai răcoroasă, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu un an.„Din 1958, în urma monitorizării de la observatorul Mauna Loa din Hawaii s-a înregistrat o creştere cu aproximativ 30% a concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă. Acest lucru este cauzat de emisiile (provenind) de la combustibilii fosili, defrişări şi producţia de ciment, iar creşterea ar fi fost şi mai mare dacă nu ar fi existat rezervoarele naturale care absorb o parte din excesul de dioxid de carbon. Ne aşteptăm în acest an ca aceste rezervoare (de absorbţie) de carbon să fie relativ slabe, astfel încât impactul emisiilor cauzate de om înregistrate va fi mai ridicat în comparaţie cu anul trecut”, susține Richard Betts de la Centrul Hadley al Met Office.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal