Fie că este vorba de companii mari sau mici, principala tendință la ora actuală este eficientizarea activității de gestiune a resurselor din întreprindere. Unul dintre cele mai importante aspecte este gestionarea resurselor umane, întrucât asta oferă companiei posibilitatea să se concentreze pe desfășurarea activităților de business.
În acest scop, a fost implementat un proiect salarial cu privire la gestiunea eficientă a fondului salarial. Orice organizație sau companie care își remunerează angajații îl poate implementa. BCR Chișinău este una dintre băncile care emite carduri salariale în condiții extrem de avantajoase. Un beneficiu enorm este și că poți alege un card salarial în cadrul BCR, chiar dacă ceilalți angajați sunt implicați într-un proiect de la altă bancă.
Un asemenea card de salariu are numeroase avantaje faţă de metoda tradiţională de plată prin numerar. Atuurile acestui instrument de plată pentru angajați sunt următoarele:
· Administrarea disponibilităților utilizând serviciul 24 Banking (online banking), monitorizarea tranzacțiilor efectuate prin serviciul SMS notification şi accesarea creditelor destinate persoanelor fizice cu unele concesii.
· Fără comision la emiterea și administrarea lunară a cardului salarial, alimentarea în numerar şi/sau ridicarea numeralului la ghișeele BCR Chișinău și efectuarea plăților la comercianți.
· Dobânda avantajoasă (1%) calculată pentru disponibilitățile existente în contul de card.
· Lipsa cerințelor privind soldul minimum.
Tipurile de carduri emise de către BCR Chișinău în cadrul proiectelor salariale sunt următoarele:
· VISA Electron BCR (card cu cip)
· VISA Classic BCR (card cu cip)
· VISA Gold BCR (card cu cip).
Poți beneficia și de cardul SMART BCR, neatașat proiectelor salariale – dacă-ți dorești un card, diferit de cel al colegilor tăi. Acest card este destinat persoanelor fizice rezidente și nerezidente care nu practică activitate de antreprenoriat și care sunt salariați, în baza unui contract de muncă în cadrul întreprinderilor care nu dețin proiecte salariale la BCR Chișinău S.A.
Cardurile de salariu asigură reducerea costurilor de gestiune, siguranța și rapiditate în operațiunile cu salariile. Astfel, proiectul salarial aduce o mulțime de beneficii atât salariatului, cât și companiei/organizației, profită de el chiar astăzi!
P.
P.
Vezi și aceste știri

Zelenski și Sandu, după întrevederea la Kiev: „Răspunsul la agresiunea rusă trebuie să fie comun” și „Vom colabora în domeniul economic și energetic”

Armata rusă a lovit un centru comercial în care s-ar fi aflat peste o mie de persoane (VIDEO)

Zelenski: Un atac din Transnistria va fi o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
