La mijloc ar fi, potrivit jurnaliştilor, o investiţie de peste 300 de milioane de euro, iar una dintre firmele implicate este deţinută chiar de către politicianul conservator, scrie Digi24.
Informaţia a ajuns la presă după ce partenerii austrieci s-au plâns că nu au fost plătiţi pentru servicii de consultanţă.
Nu este clar încă în ce condiţii conducea aceste negocieri Jaroslaw Kaczynski, dar cazul vine după multe altele în care politicieni de la putere au ajuns în atenţia anchetatorilor.
Procurorii anticorupţie au reţinut chiar astăzi şase suspecţi, printre care apropiaţi ai liderilor partidului conservator, în ancheta privind un contract militar. Este vorba despre un fost deputat şi de un fost purtător de cuvânt din Ministerul Apărării.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.