Și-a invitat consăteanul în ospeţie, iar după ce au consumat împreună alcool, i-a aplicat musafirului câteva lovituri cu o tijă metalică în regiunea capului, omorându-l. Este isprava unui bărbat de 51 de ani din UTA Găgăuzia. Potrivit procurorilor, ulterior, pentru a ascunde urmele infracţiunii, acesta a dezmembrat cadavrul victimei, i-a scos verigheta din aur, după care a aruncat corpul neînsufleţit în fântână din faţa casei.
Totuşi, la scurt timp, cadavrul bărbatului a fost descoperit de către oamenii legii, victima fiind căutată de poliţie care a fost alertată despre dispariţie.
În cadrul percheziţiei la domiciliul inculpatului, au fost depistate şi ridicate 3 cartuşe deţinute ilegal. Din momentul reţinerii şi până la pronunţarea sentinţei acesta s-a aflat în arest preventiv. Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina.
Bărbatul a mai fost judecat anterior. Pe lângă închisoare, el urmează să achite în beneficiul succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral şi material de 515 mii lei.
Vezi și aceste știri

Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)

Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)

Ajutor pentru directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, în stare gravă de sănătate. Iată contul pentru donații
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
