Este vorba de o dezbatere organizată în data de 22 ianuarie, de Fundația Universitară a Mării Negre din România, cu tema „De la furtul miliardului, la furtul alegerilor – 25 ianuarie, debutul campaniei electorale în RM”. La eveniment au participat Maia Sandu și Andrei Năstase. Socialiștii au cerut sancționarea celor doi concurenți pe motiv că și-au făcut campanie cu susținerea unei fundații străine, lucru interzis de lege. „Maia Sandu și Andrei Năstase nu au obiectat nimic în cazul mesajelor de agitație ale participanților români, nu au declarat cheltuielile de deplasare, cazare, mediatizare. La eveniment au participat persoane străine care au făcut agitație în favoarea concurenților electorali”, a menționat PSRM.
De partea cealaltă, blocul ACUM a declarat că deplasarea a avut loc înainte de începerea campaniei electorale. „ACUM califică acțiunile socialiștilor drept aberante. Nu există niciun indiciu care ar fi în măsură să-i determine pe alegători să voteze pe cineva”, a menționat blocul electoral.
CEC a respins contestația, pe motiv că de examinarea acesteia este responsabilă doar instanța de judecată.
„Calificarea evenimentului de la București drept unul electoral urma să fie constatat prin hotărâre judecătorească. Neavând un litigiu în instanța de judecată, CEC își declină competența de a da apreciere acestor acțiuni. Ce ține de cheltuieli, la materialele contestației nu a fost atașată o hotărâre judecătorească care să confirme participarea la un eveniment electoral. CEC admite ipoteza că Maia Sandu și Andrei Năstase puteau participa în calitate de lideri ai partidelor politice pe care le reprezintă. CEC va verifica acest aspect la analizarea rapoartelor financiare depuse de partidele politice pentru primul semestru al acestui an”, a menționat raportorul proiectului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.