Un jurnalist polonez s-a angajat măcelar într-un abator şi a filmat cu o cameră ascunsă ce se întâmplă acolo. În timpul nopţii erau aduse vaci care nu puteau sta în picioare, erau sacrificate, iar de pe carcase erau tăiate bucăţile de carne ce păreau bolnave sau vătămate. Dimineaţa, un veterinar punea stampila de siguranţă fără să facă vreun control. Această carne ar putea fi un risc pentru sănătate, potrivit experţilor consultaţi de jurnaliştii polonezi, scrie Digi24.
Ancheta mai arată că această practică este răspândită în toată industria cărnii de vită din Polonia. O vacă bolnavă este de 5-6 ori mai ieftină decât una sănătoasă, dar carnea poate fi vândută la acelaşi preţ. Un abator care taie doar animale sănătoase câştigă anual sub 82 de mii de euro, dar unul care acceptă şi vaci bolnave poate ajunge la un profit şi de 580 de mii de euro.
Potrivit legislaţiei în vigoare, nu pot fi sacrificate animale care nu pot merge pe propriile picioare, dar nici autorităţile şi nici afaceriştii din industria cărnii nu par să ţină cont de ele, susţin jurnaliştii.
Carnea din Polonia a ajuns și în România
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) de la București a anunţat, astăzi, că a fost notificată oficial despre prezenţa României pe lista de distribuţie a companiei suspecte din Polonia. Peste 1.400 de kilograme de carne de vită au ajuns la un depozit din Ilfov, dar numai 21 de kilograme erau suspectate că provin din lotul incriminat. Întreaga cantitate va fi distrusă, fără să fi ajuns pe piaţă, scrie news.ro.
Alte state în care firma ELKPOL a livrat produse sunt Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Ungaria, Lituania, Portugalia şi Suedia.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.