Băiat de ispravă, făcător de drumuri, șarpe care nu mușcă și militant al cauzei naționale. Sunt câteva din aprecierile date de Călin Vieru contracandidaților săi pe circumscripția nr. 33 pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Deși spune că are un sentiment de stimă și respect pentru liderul Platformei DA, care candidează pe aceeași circumscripție cu el, Călin Vieru, fiul regretatului poet Grigore Vieru, declară că nu ar putea colabora în viitorul Parlament cu Blocul electoral ACUM, întrucât ar fi antiunionist.
„Cum spunea un înțelept, cel ce luptă cu monștrii trebuie să aibă grijă să nu ajungă și el un monstru. Am stimă și respect față de liderul Platformei DA, dar eu nu l-aș vedea ca omul care este croit să conducă o armată. Nu cred că este dumnealui cel care va trece pe puntea de comandă, va lua direcția, va ordona și va fi ascultat. Pe de altă parte dlui a făcut declarații antiunioniste pe care eu nu le pot accepta. Pe lângă aceasta a mai jucat și o horă cu Dodon și Usatîi, exponenții lui Putin”, a declarat Vieru.
Referindu-se la democratul Constantin Țuțu, mai în glumă, mai în serior, Vieru a spus că e „un băiat de ispravă”.
„Constantin Țuțu, un băiat de ispravă, făcător de minuni, făcător de drumuri. Nu numai le-a făcut, le-a și proiectat aceste drumuri de nu sare calului nicio potcoavă. Personal le-am probat, am mers cu căruța. Un frumos act de filantropie, cred că din banii moșteniți de la Regele Mihai. Eu, dacă aș avea banii care vin de la PD, aș face din Băcioi un port de mare, iar Chișinăul ar deveni o insulă exotică”, a mai subliniat aspirantul la funcția de deputat.
Despre Andrei Nastas, Vieru a menționat că e „un neavenit” și „un muțunache”.
„Dar să fim atenți, vorba poetului cu șarpele de apă care nu mușcă. Boris Volosatîi – un eminent dascăl. Mi-a fost și mie profesor. Un bun om al cetății, un militant pentru cauza națională. Pe ceilalți îi cunosc foarte prost”, a conchis Vieru.
În conferința de presă de astăzi, Călin Vieru a ținut să îl critice și pe fostul premier Vlad Filat, subliniind că în 2010 i s-a propus să ia credite neperformante de la Banca de Economii.
„M-am alăturat PLDM în 2009 pentru a participa la triada anticomunistă. Am luptat scurt, am învins, drumul spre putere a fost deschis. Pentru dl Filat el a fost presurat și cu petale de trandafir. Am descoperit în 2009 - 2010 că intru într-un regim de supușenie totală. Pentru prim-ministrul de atunci toată lumea era tratată ca supuși. Pentru el toți erau fie executori, fie informatori. Au început să se vândă funcții, să se mai ciordească de colo, colo. În acea vreme cred eu s-a pus începutul zotei miliardului. La propunerea: „Bă Vieru, hai cu noi să mai gâdilim BEM-ul” le-am spus: „Nu, mersi”. Maurul și-a făcut treaba, maurul poate să plece. Atunci s-a jucat cu mâinile pe sub masa și s-a făcut doar aluzie, că poți să iei un credit în condiții foarte bune”, a declarat Vieru.
Călin Vieru este fost membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova. De menționat este faptul că în funcția sa de deputat în Parlament, Vieru a susținut votul uninominal.