Chirtoacă le face din deget jurnaliștilor și societății civile pentru că nu au preluat postările sale din ultima perioadă: „Eu nu am frică. Voi de ce tăceți?”

Chirtoacă le face din deget jurnaliștilor și societății civile pentru că nu au preluat postările sale din ultima perioadă: „Eu nu am frică. Voi de ce tăceți?”

Programul electoral al Partidului Liberal va consta din trei puncte: pronunțarea împotriva fățărniciei, pronunțarea împotriva grupărilor oligarhice care se războiesc între ele și unirea cu România. Declarația a fost făcută de către liderul PL, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, liberalul a profitat de ocazie și i-a mustrat pe jurnaliști pentru faptul că nu au preluat informațiile pe care acesta le-a publicat recent pe pagina sa de Facebook.

„În Moldova să spui adevărul este ca și cum ai fluiera în biserică. Acum două săptămâni am prezentat un adevăr pe care l-am descoperit în acele zile cu privire la hoția făcută de gruparea Năstase –Țopa. La zece zile distanță, nimeni n-a avut curajul nici din presă, nici din societatea civilă, să-l întrebe pe respectivul a cui este compania din Germania. Toți tac. S-au furat șapte milioane de euro de parcă așa și trebuie. E în regulă să se întâmple asta și să tăcem?” s-a întrebat retoric liderul liberal.

Totodată, Chirtoacă s-a arătat contrariat de faptul că deși acum zece zile a publicat o serie de informații despre „regimul Plahotniuc-Dodon-Șor”, nicio instituție media și niciun organizație non-guvernamentală nu a preluat acele postări.

„În ultimele 3-4 zile am publicat un alt adevăr care ține de regimul Plahotniuc-Dodon-Șor, și anume faptul că am descoperit ceea ce n-a descoperit nimeni până acum – pe cine a scris Plahotniuc toate averile sale. Este vorba despre un cetățean din Cipru. Nimeni nu spune nimic trei zile. Spuneți-mi vă rog, eu am două dosare penale: mâine pot fi la pușcărie lângă Platon și Filat. Și nu am frică, am curajul de a spune lucrurilor pe nume. Voi de ce tăceți?”.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Dorin Chirtoacă a prezentat mai multe acte care ar scoate la iveală afacerile pe care le-ar avea mai mulți politicieni în afara țării.

Contrar afirmațiilor liderului liberal, pe 21 ianuarie Agora a scris despre acuzațiile pe care Chirtoacă le-a adus liderului Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, că ar fi „furat șapte milioane de euro de la popor”, de pe urma unei cauze câștigate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în 2008. Liberalul a declarat că Năstase nu ar fi apărat interesele unui investitor german, așa cum pretindea la CEDO, ci pe cele ale familiei Țopa, care ar sta în spatele firmei respective.

Jurnaliștii Agora au încercat să discute cu Andrei Năstase. Acesta ne-a spus însă că „nu comentează inepțiile unor oameni aflați în agonie”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.