Candidatul PSRM în circumscripția nr. 26 din Chișinău, Dinari Cojocaru, prezent la dezbaterile electorale de la ProTV, a fost rugat să explice cum a reușit să ia un credit de jumătate de milion de lei din Bahamas. Socialistul a spus că a fost nevoit să caute alte căi de supraviețuire, în condițiile în care statul nu îi oferă condiții avantajoase de creditare. Întrebat însă pe ce a cheltuit banii, Dinari Cojocaru a spus că are o familie destul de mare.
Candidatul a încercat să evite subiectul, despre care anterior au scris jurnaliștii de la Rise Moldova. Acesta a spus că nu a încălcat legislația.
Jurnaliștii de investigație au scris că, înainte de prezidențialele din 2016, socialiștii s-ar fi grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie off-shore conectată la Federația Rusă și creată în Bahamas. Astfel, în țara noastră ar fi ajuns 30 de milioane de lei, în baza unor contracte de împrumut. Ulterior, banii ar fi fost donați PSRM-ului. În urma apariției acestui material, socialiștii au negat toate acuzațiile.
În circumscripția nr. 26 mai candidează Victor Cotelea (PP Șor), Mihai Stratulat (PDM), Vlad Bilețchi (PL), Valeriu Cerba (c. independent), Iurie Reniță (blocul ACUM), Anton Miron (PCRM).