„În primul rând - statutul juridic al Serviciului Fiscal de Stat (SFS). În prezent IFPS este o persoană juridică. Şi acelaşi statut îl au alte 35 inspecţii fiscale teritoriale, care au buget separat, drepturi şi obligaţiuni. Şeful IFPS nu are dreptul să se implice în activitatea organelor teritoriale, în politica de personal. Doar în cazul apariţiei divergenţelor între inspectoratele locale şi contribuabili, dar şi atunci, doar în cazul în care agentul economic a cerut implicarea IFPS. Serviciul Fiscal de Stat trebuie să fie o singură persoană juridică. Cum este, de exemplu, în ţările din Europa occidentală. Cum sunt astăzi în Moldova Curtea de Conturi, Serviciul Vamal, Casa Naţională de Asigurări Sociale.
Modificarea juridică a statutului SFS va economi bani din buget, va oferi conducătorilor libertate juridică la luarea deciziilor privind folosirea raţională a resurselor umane. În legătură cu trecerea deja în curând la comunicarea prin poşta electronică între contribuabili şi fiscalităţi, direcţia de deservire poate fi amplasată, de exemplu, la Briceni, iar direcţia marilor contribuabili, să spunem, la Ceadîr-Lunga”, a declarat şeful SFS, Ion Prisăcaru în cadrul unui interviu pentru Infotag.
El a menţionat că, potrivit modificărilor propuse, SFS îşi va păstra denumirea actuală, dar şeful instituţiei va avea un mandat de şase ani. „Şeful SFS va fi numit în funcţie nu de ministru Finanţelor, ci de Guvern, pe un mandat de şase ani. Pentru ca indiferent de aprobarea noii componenţe a Guvernului, după desfăşurarea alegerilor parlamentare, să fie continuitate în activitatea SFS”, a mai adăugat Ion Prisăcaru.
Şeful SFS a mai menţionat că amendamentele legislative elaborate prevăd că instituţia nu se va mai supune Ministerului Finanţelor.
„Nici într-o lege moldovenească nu se vorbeşte că ministrul, cu atât mai mult viceministrul (aşa numitul supraveghetor al SFS), este responsabil de administrarea fiscală. Responsabil este şeful IFPS. De aceea, toate ordinele ministrului sau viceministrului în acest sens sunt ilegale. Or, cu conducerea Ministerului Finanţelor întotdeauna găsim limbă comună. Blocarea iniţiativelor IFPS, deseori, are loc la nivel de secundar, ba chiar primar. Iar direcţia politicii fiscale din cadrul Ministerului, în genere, se consideră că este superioară IFPS. Ridicol, dacă nu ar fi atât de trist. De aceea în noul proiect al legii se prevede delimitarea aplicării politicii fiscale de aplicarea politicii de administrare fiscală. De prima este responsabil Ministerul Finanţelor, de a doua - SFS”, a mai explicat Ion Prisăcaru.
Şeful SFS a mai subliniat că nu ştie deocamdată dacă va rămâne in funcţie: „Despre perspectivele activităţii mele în anul viitor astăzi este inoportun de vorbit. Decizia de demisie poate fi luată în orice moment. În plus, un aspect decisiv va fi cine va ocupa postul de ministru al Finanţelor. Voi accepta să lucrez nu cu orice ministru”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.