În Republica Moldova, pentru a fi artist recunoscut și „cu acte în regulă” nu este deajuns doar să termini o facultate în domeniu. Este necesar să fii activ și să fii membru a Uniunii Artiștilor Plastici, o comunitate de circa 480 de personae. Titulatura de membru al Uniunii se conferă doar o dată la 6 ani, iar procedura cuprinde în sine mai multe etape.Pentru a afla mai multe detalii despre aceasta am mers la expoziția de titularizare a viitorilor membri ai Uniunii Artiștilor de Arta Plastice din Republica Muldova, desfășurată la Chișinău la 30 ianuarie 2019.
După absolvirea unei instituții de specialitate, în calitate de viitorul artist trebuie să-ți depui portofoliul la Uniunea Artiștilor, care timp de doi ani îți va monitoria activitatea. După aceasta ai șansa să devii membru stagiar al Uniunii, dacă ești votat de secția în care activezi. Apoi urmează alți doi ani de activitate, pentru ca la final să poți deveni membru titular. Dacă membrii comisiei însă nu-ți acceptă candidatura îți oferă încă doi ani de activitate ca stagiar pentru a-ți putea expune lucrările spre titularizare.
„Senatul este compus din 19 persoane. Membrii acestuia studiază dosarele pretendenților, la titular sau la stagiar, apoi analizează lucrările, după care se retrag și supun votului. Procedura este cu vot închis, dacă au aparut întrebări comisia se deplasează în sala unde sunt expuse lucrările și discută apoi se ia o decizie”, explică președintele secției grafice din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici, Vasile Sitari, Lector superior, Catedra Limbaj Vizual, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova.












Ce facilități le oferă Uniunea Artiștilor Plastici aflăm în continuare de la mai mulți membri artiști.
„Calitatea de membru titular al Uniunii îți oferă posibilitatea de a participa gratis la expozițiile organizate de Uniune, dreptul de a ocupa un post de conducere în cadrul Uniunii, dreptul la vot, posibilitatea să participi la strategia organizaței. Stagiarii au aceleași posibilități de a se forma în cadrul Uniunii înafara dreptului de vot și de a pretinde la un loc de conducere. Stagiarii au acces la atelier, pentru a se forma ca artist. Este o oprtunitate și un loc de schimb de experință”, a mai adăugat Vasile Sitari.
Printre pretendenții la titulatura de artist plastic l-am întâlnit și pe Gheorghe Ureche, un tânăr sculptor, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care își urmează visul încă din clasa a 9-a.
„Îmi doresc să îmbogățesc țara noastra cu încă un tânăr sculptor. Să fiu un artist, să pot crea. De aceea și vreau să merg înainte, în cadrul Uniunii, pentru că nu poți crea singur. Scopul meu este să-mi fac un nume, o imagine. Să creez sculpturi după care lumea să mă recunoască imediat ce le văd, nu doar după ce citesc legenda lucrării”, a mărturisit membrul stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici Gheorghe Ureche.
Printre cei care și-au expus lucrările la expoziția de titularizare l-am întâlnit și pe designerul Mihai Stamati.
„Eu văd asta ca o expoziție mai ampla aici acasă în Chisinău, pentru că până acum am expus un obiect două. Titularizarea ar însemna recunoașterea domeniului și intrarea într-un grup de artiști care sunt de diferite formațiuni, diferite genuri ale artei, sculptură, pictură, grafică, arte decorative, și designul industrial, fiind parte a artelor decorative aplicate. Deci ar însemna relații cu oameni de breaslă, discuții analize, idei. E o oportunitate de a vedea ce mai fac alții și de a discuta despre asta. Nu țin neapărat la titlu și titluri. E o practică și nu știu dacă în toate țările există Uniunea Artiștilor Plastici, la noi există și dacă există înseamnă că este o comunitate de oameni care se știu și vorbesc despre arte. Nu pot zice ce ar însemna asta pentru mine, pentru că nu mi-am pus această întrebare. E un pas pe care l-am făcut mai mulți ani în urmă, să devin din membru stagiar în membru titular”, a povestit Mihai Stamati.
Printre viitorii artiști sculptori și designeri întâlnim și platicieni specializați în prelucrarea metalului. Este și cazul lui Anatol Railean, care prelucrează metalul cu cărbune. E o tehnică veche de prelucrare a metalului, prin forjare.
„În primul rând e o nouă etapă de dezvoltare artistică, pentru satisfacerea mea spiritual-artistică. Voi fi membru titulur al Uniunii. Având o școală în spate, am tins să fiu artist și vreau să ajung totuși la această etapă. Îmi oferă plăcerea de a participa la expoziții. Făcând o lucrare artistică foarte mult contează să o prezinți undeva, cineva să o aprecieze sau să o critice. În viața unui artist contează ca lucrările să-i fie apreciate, nu contează pozitiv sau negativ, ori ne dezvoltăm ori decădem. Cea mai mare problemă ține însă de promovarea artiștilor. Noi ca artiști plastici suntem parcă uitați, abandonați în unele cazuri. Îmi este neplăcut. Mai rău decât atunci când ești criticat este ignorarea artistului. Artistul trebuie să fie sau apreciat, sau depreciat. La noi asta nu se face, se promoveaza arta foarte puțin, foarte lejer. Să ai o viață pur artistică este practic imposibil. Nevoile noastre pur omenești ne impun să lucrăm nu doar la dezvoltarea noastră artistică.”, a menționat Anatol Railean.
Olga Roșca mânuiește ceramica deja
de 15 ani și este lector în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice,
departamentul arte decorative și sculptură. Spune că se regăsește în cadrul
Uniunii întrucât are aceleași idei și scopuri ca și colegii săi. Întrebată cu
ce probleme se confruntă plasticienii din țara noastră Olga spune că cel mai mult o doare indiferența față de artiști.
„Am avut un sondaj să vedem în ce domenii lucrează studenții de la arte. Spre marea mea uimire, 80 procente dintre studenții de la Facultate lucrează în domeniu, poate nu chiar artiști, dar profesori îm școli private, în școli de stat. Asta ne bucură că nu depunem eforturi în zadar”, a adăugat Olga Roșca.
Pe Serghei Josu sculptor și doctorant la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice Membru l-am întâlnit printre vizitatorii expoziției. A împărtășit cu noi din experiența sa de a-și exporta lucrările nefiind membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici.
„Fiind titular poți participa la expoziții libere peste hotare, deții actele necesare și lucrările le poți trimite peste hotare fără probleme. Iată de exemplu eu când am avut expoziții în Belarus, Italia și Germania, ca să-mi export lucrările, a trebuit să-mi perfectez actele la notar. Ca titular însă ai permisiunea să-ți exporți lucrările fără probleme”, a povestit Serghei.
Printre problemele cu care se confruntă, tinerii artiști au menționat lipsa finanțelor pentru instrumentele de lucru și materia primă folosită, lipsa promovării artei în Republica Moldova, a organizărilor de expoziții și simpozioanelor artistice, dar și absența unei susțineri din partea autorităților locale. Chiar și așa, tinerii își propun să depășească aceste greutăți prin educarea și dezvoltarea simțului artistic în rândul populației, prin organizarea simpozioanelor și expuneri peste hotare.
Vidrașco Alexei este un tânăr sculptor și profesor de arte plastice, originar din aceeași localitate cu Alex Calancea și Valentina Naforniță, satul Cuhnești. După absolvirea Academiei, Alexei a revenit în sat acolo unde început să se concentreze pe elemente din natură și să le încadreze în concepte artistice. La expoziție a venit cu lucrări din două serii principale este vorba de: „Fructul interzis” din piatră travertină și fier tonat și „Semință de piatră”.
* Autor: Mariana Cojuhari, reporter stagiar
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emisă de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
