SUA, mesaj categoric împotriva lui Nicolas Maduro

SUA, mesaj categoric împotriva lui Nicolas Maduro
Foto: vox-cdn.com


Mesaj ferm din partea Statele Unite al Americii pentru puterea din Venezuela. Vicepreşedintele american Mike Pence spune că Nicolas Maduro trebuie să plece de urgenţă de la conducere şi că nu mai e timp de dialog, scrie digi24.ro.
Pence transmite că liderii mondiali nu mai au răbdare cu regimul Maduro, mesaj susţinut şi de Columbia şi Brazilia. La Caracas, dar şi în alte oraşe ale statului latino-american, azi sunt programate mitinguri ale opoziţiei, convocate de preşedintele interimar autoproclamat.

Vezi și: Venezuela: Maduro este de acord cu convocarea alegerilor legislative anticipate

Vicepreşedintele american Mike Pence a mers în Florida unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai diasporei venezuelene din Statele Unite. Oamenii au spus poveşti îngrozitoare despre situaţia din ţara lor natală.

„A trebuit să plec pentru siguranţa soţiei şi a celor doi copii mici. Am suferit atacuri brutale şi a trebuit să plecăm din ţară”, spune un bărbat.

„Nu vorbesc doar despre mame care, ca şi mine, au fost victimele persecuţiilor politice. Sunt mame care nu se află în această situaţie, dar care suferă deoarece sunt flămânde. Îşi iau mâncarea de la gură ca să o dea copiilor”, a povestit o femeie.

Mike Pence le-a garantat exilaţilor că Statele Unite sunt de partea lor şi a Venezuelei.

Mike Pence, vicepreşedintele SUA: Lupta din Venezuela este între dictatură şi democraţie, iar libertatea este pe val. Nicolas Maduro este un dictator fără legitimitate. Nicolas Maduro trebuie să plece. Nu mai este timp pentru dialog. A venit vremea să acţionăm.

Cei mai mari vecini ai Venezuelei, Columbia şi Brazilia, au transmis mesaje chiar mai categorice decât cele venite de la Washington.

Ivan Duque, preşedintele Columbiei: Merită să aplaudăm ceea ce vede toată planeta, anume că dictatura din Venezuela are orele numărate.

Ernesto Araujo, ministrul de Externe al Braziliei: Astăzi vedem o perspectivă reală că Venezuela se va elibera de tirania de stânga. Sper că Rusia şi China vor vedea realitatea din Venezuela.

Planul liderului Opoziţiei, care s-a autoproclamat preşedinte, are doar trei puncte: înlăturarea lui Nicolas Maduro, formarea unui guvern interimar şi organizarea de alegeri anticipate libere. Cu Maduro în frunte, Venezuela a intrat în colaps, inflaţia a trecut de un milion la sută, iar 3 milioane de oameni au plecat din ţară.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    OMS se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și a impulsiona vaccinarea anti-COVID
  • 4
    Fostul primar de Corjova Valeriu Mițul, decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.