O companie din Turcia va construi un drum în sudul Moldovei. Costul - un milion de euro per kilometru

O companie din Turcia va construi un drum în sudul Moldovei. Costul - un milion de euro per kilometru

Compania Metag Insaat Ticaret AS din Turcia a câştigat licitaţia pentru construcția sectorului de drum național M3, ocolirea satului Slobozia Mare din raionul Cahul cu lungime de 18,29 kilometri. Contractul cu Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a fost semnat pe 31 ianuarie 2019, la ceremonie fiind prezent chiar Tayfun Sezgin KAYAŞ, preşedinte şi manager general al Metag Insaat Tıcaret AS, scrie Mold-street.com.

Turcii au avut cea mai bună ofertă

Contractul este parte a Programului din Sectorul Drumurilor, pentru realizarea căruia, Banca Europeană de Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD) a acordat Guvernului Republicii Moldova suport financiar, potrivit ASD.

La tenderul pentru obţinerea contractului au depus oferte companiile - Sinohydro Corporation Limited (China), Metag Insaat Ticaret A.S. (Turcia), Asocierea dintre companiile Automagistral-Pivden (Ucraina) și Sogut INS.A.S. (Turcia) şi ONUR Taahut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. (Turcia).

„Licitația s-a desfășurat în conformitate cu Regulile şi Politicile de Achiziţie ale BERD, ediția revizuită în octombrie 2014, iar criteriile, în baza cărora s-a efectuat evaluarea Ofertanților, au fost axate pe capacitatea financiară a companiilor (resurse financiare disponibile, cifra de afaceri, etc), experiența în lucrări de construcție similare, capacitatea personalului și disponibilitatea echipamentului necesar executării lucrărilor", precizează ASD.

Decizia de atribuire a fost luată după un proces de evaluare ce a durat mai mult de două luni, iar oferta companiei Metag Insaat Ticaret A.S. din Turcia, „corespunde în mod substanțial cerințelor stabilite în Documentele de Licitație și care a demonstrat că deține capacitatea necesară pentru a începe și a desfășura corespunzător lucrările".

Condiţiile generale utilizate pentru realizarea contractului sunt Condițiile Armonizate ale Băncilor elaborate de Federația Internațională ale Inginerilor Consultanți, versiunea FIDIC 2010.

Din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, timpul planificat pentru finalizarea acestora este de 36 luni şi 24 luni pentru Perioada de Notificare a Defecţiunilor (perioada de garanţie).

Un milion de euro pentru un kilometru de drum

Contractul prevede construcția unui nou sector de drum ce va ocoli satul Slobozia Mare și a unei intersecții la sfârșitul acestuia, ce se va conecta cu drumul existent M3 Chișinău-Giurgiulești. Conform proiectului, drumul de ocolire a satului Slobozia Mare va fi construit în două benzi a câte 3,5 metri fiecare iar lățimea acostamentelor va fi de 2,5 metri pe fiecare sens. Lungimea drumului va fi de 18,29 kilometri, iar costul lucrărilor - circa 18,28 milioane de euro (aproape 360 milioane lei.

Citește continuarea pe Mold-street.com.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Secretar de Stat MAEIE: A fost realizată jumătate din planul de acțiunile privind implementarea condiționalităților UE

Secretar de Stat MAEIE: A fost realizată jumătate din planul de acțiunile privind implementarea condiționalităților UE

Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz

Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz

Aproape 60% din exporturile R. Moldova merg către țările Uniunii Europene (INFOGRAFIC)

Aproape 60% din exporturile R. Moldova merg către țările Uniunii Europene (INFOGRAFIC)

Advertoriale
Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 2
    Aprobat de Guvern! Salariu minim pe țară va fi de 4.000 de lei în anul 2023
  • 3
    Atacurile cibernetice ale Rusiei împotriva Ucrainei s-au dovedit a fi ineficiente. Care a fost strategia Kremlinului
  • 4
    Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.